Liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, critică dur nepăsarea fostelor și actualei guvernări PSD-PNL-USR-UDMR față de procesarea rezervelor de gaze din Marea Neagră în folosul industriei românești și al sectorului energetic național. Senatorul avertizează că, din cauza lipsei de viziune a guvernanților de la București, miliarde de metri cubi de gaze vor ajunge să fie procesate de Ungaria și Austria, în timp ce România își sabotează propriile interese prin politicile guvernamentale.
„Un titlu cât 100 de moțiuni de cenzură împotriva oricăror guverne PSD-PNL-UDMR-USR au fost sau se vor face!
În ultimii 10 ani, toate guvernele de la București au știut că, la un moment dat, România va avea disponibil gazul din Marea Neagră. Și nu au mișcat niciun deget pentru a construi centrale electrice sau pentru a menține industria chimică. Toate combinatele de îngrășăminte au fost închise, ultimul fiind și cel mai mare: Azomureș; centralele de la Ișalnița și Turceni nici nu au constructorul desemnat, centrala de la Iernut este neterminată din 2016, centrala de la Brăila a fost și ea abandonată.
Există, oare, o mai înspăimântătoare orbire, o lipsă de viziune mai evidentă decât cea a puterii de la București?
Ungaria, prin vocea agresivă a lui Péter Szijjártó, fostul ministru de Externe al lui Viktor Orbán, ne cere acest gaz din 2017, ridiculizând neputința guvernului nostru. „Ce veți face cu acest gaz, veți face un foc mare sa îl ardeți?” – fraza lui Szijjártó care ar fi trebuit să ne trezească de 10 ani a rămas doar una dintre palmele binemeritate date unui regim corupt și incompetent.
Da, gazul românesc din Marea Neagră va fi procesat în Ungaria și Austria, iar noi vom continua să ne lamentăm copilărește!
Oare dacă te întrebi de ce nimeni nu va plăti niciodată pentru această crimă economică devii anti-european sau anti-occidental?”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

Comments are closed