Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Guvernarea pe datorie a ajuns la scadență. Românii plătesc acum dobânzile pentru incompetența celor care au îndatorat țara”

Petrișor Peiu AUR guvernare datorie scadență

„Guvernul a împins România într-o spirală a datoriei din care nota de plată ajunge, inevitabil, la români. Am avertizat de luni întregi că împrumuturile tot mai mari, deficitele scăpate de sub control și dobânzile uriașe nu pot continua la nesfârșit. Astăzi vedem rezultatul: România a ajuns între statele europene cu cea mai grea povară a dobânzilor, iar peste 3% din PIB se duce numai pentru plata acestora.

În august arătam că datoria guvernamentală ajunsese la 1.194 de miliarde de lei în primele cinci luni ale anului, adică 61,4% din PIB, și avertizam că dobânzile devin unul dintre cele mai mari pericole pentru bugetul României. În urmă cu numai o săptămână avertizam din nou că România se împrumută la dobânzi de peste 7%. Astăzi discuția este deja despre costuri care, în anumite scenarii de finanțare externă, ar putea trece de 7% în euro și de 8% în dolari.

Aceasta este performanța unei guvernări care le cere românilor austeritate, dar nu reușește să oprească propria dependență de împrumuturi. Taie de la oameni, mărește taxe și impozite, dar continuă să rostogolească datoria la costuri din ce în ce mai mari. În iunie am avertizat că această criză financiară este alimentată de deficitul bugetar și de creșterea datoriei publice și că povara este transferată către populație și firme.

Fiecare miliard plătit în plus pe dobânzi este un miliard care nu mai ajunge în școli, spitale, infrastructură sau investiții. Guvernul Bolojan nu poate pretinde că salvează finanțele țării în timp ce România se împrumută tot mai scump pentru a plăti datoriile acumulate tot de stat.

Românii sunt puși să strângă cureaua pentru ca Executivul să poată continua să se împrumute. Asta nu este reformă și nici responsabilitate fiscală. Este factura unor ani de guvernare pe datorie, iar această factură este împinsă acum în buzunarul fiecărui român”, a declarat Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR.

Distribuie acest articol!