Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): „Datele oficiale demască propaganda guvernului Bolojan: România se îndreaptă spre un nou an de stagnare economică”

Liderul senatorilor AUR Petrișor Peiu avertizează că datele oficiale privind evoluția economiei contrazic discursul optimist al guvernului Bolojan și demonstrează că principalele ramuri economice înregistrează scăderi, în timp ce executivul continuă să prezinte românilor o realitate care nu se regăsește în statisticile oficiale.

„Ce știm până acum despre evoluția economiei în 2026:

• În primele patru luni ale anului, producția industrială a scăzut cu 2,6% față de primele patru luni din 2025.

• În primele cinci luni ale anului, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 5,3% față de primele cinci luni din 2025.

• În primele cinci luni ale anului, numărul sosirilor turistice a scăzut cu 4,5%, iar numărul înnoptărilor, cu 7%, față de primele cinci luni din 2025.

• În primele patru luni ale anului, lucrările de construcții au avansat cu 10,3% față de primele patru luni din 2025.

• În primele cinci luni ale anului, cifra de afaceri din serviciile prestate populației a scăzut cu 8% față de primele cinci luni din 2025.

• În primele patru luni ale anului, cifra de afaceri din serviciile prestate companiilor a scăzut cu 4% față de primele patru luni din 2025.

Deci, din toate ramurile economiei, se pare că avem creșteri doar în construcții (cu o pondere de aproximativ 8% în PIB) și, se pare, vom avea un an bun în agricultură (cu o pondere de maximum 3% în PIB). În rest, scăderi pe toată linia, mai ales în zona serviciilor (care are cea mai mare pondere în PIB, aproape un sfert) și în industrie (a doua cea mai mare pondere în PIB, aproximativ o șesime).

Și atunci, de unde să avem creștere economică anul acesta? Mai crede cineva această gogoașă?”, a declarat liderul senatorilor AUR Petrișor Peiu.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, interimar, domnul Tánczos Barna […]
Adresată: Ministrului Sănătății, interimar, domnul Cseke Attila Zoltán De către […]
Adresată: Ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, interimar, domnul […]