Petrișor Peiu (AUR): “Românii au avut, din nou, cea mai scumpă energie spot (Piața zilei următoare) din întreaga Uniune Europeană” | VIDEO

Petrișor Peiu, propunerea AUR pentru Ministerul Economiei Naționale, atrage atenția asupra faptului că România a înregistrat în trimestrul al treilea 2024 cel mai ridicat preț la energia spot din Uniunea Europeană (UE), pe care se tranzacționează o cantitate echivalentă cu 40% din consumul curent.

Petrișor Peiu precizează că, de altfel, nicio țară europeană nu mai are o pondere atât de mare a energiei spot în ansamblul pieței naționale, toate statele celelalte având piețele dominate de contracte pe termen lung, cu preț stabail.

“În cel de-al treilea trimestru, prețul mediu al energiei cu furnizare în ziua următoare a fost pe OPCOM de 127,42 euro/MWh, România fiind urmată, în topul european, de Grecia, cu 125,9 euro/MWh, Bulgaria, cu 123,6 euro/MWh și Ungaria, 120,9 euro/MWh.

Prețurile spot din cele mai mari economii ale Uniunii (Germania și Franța) au fost de 75, respectiv 51 euro/MWh. În aceeași perioadă, la jumătate și la o aproape o treime din prețul din România.

România, de altfel, ocupă un loc fruntaș și în topul celor mai scumpe piețe de energie din UE de la începutul anului și până în prezent, situându-se pe poziția a patra, cu un preț de 93,6 euro/MWh. Prețuri mai ridicate înregistrează doar Italia și Irlanda (cu 100 euro/MWh) și Grecia (cu 94,8 euro/MWh).

Vorbind de primele două economii europene, prețurile medii spot din Germania și Franța din acest an au fost de 70, respectiv 48,5 euro/MWh.
Paradoxal, în trimestrul al treilea, România și Ungaria au fost principalii exportatori de energie către Ucraina, a cărei capacitate de generare a fost serios afectată de bombardamentele rusești, regiunea sud-est-europeană fiind văduvită de 2 surse de energie ieftină: cea regenerabilă din Occident, care, mai nou se pare că ajunge în Ucraina, și cea ucraineană, care era, în trecut, exportator net, cel puțin în perioadele cu cerere ridicată.

În tot acest timp , coaliția PSD-PNL ignoră toate șantierele energetice neterminate de la noi: centrala pe gaze de la Iernut, cele trei hidrocentrale (una pe Mureș și două pe Jiu), iar proiectul centralei cu pompaj invers de la Tarnița Lăpuștești este amânat la nesfârșit.
Cum să nu avem, în aceste condiții, cea mai scumpă energie electrică? Dar ce vom face la iarnă? Dacă la iarnă vom avea temperaturi de iarnă? La asta s-or fi gândit, oare, strategii lui Ciolacu și ai lui Burduja?

Se pare că PSD și PNL nu prea s-au gândit la prețurile pe care trebuie să le plătească românii. Ar fi timpul ca românii să se gândească la prețul pe care ar trebui să-l plătească infama coaliție dintre Ciolacu și Iohannis!”, a spus Petrișor Peiu.

VIDEO, AICI

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]