Petre Pușcașu – Întrebare parlamentară – Elevii de clasa a XII-a sunt obligați să semneze în fals că sunt absolvenți de liceu, deși nu au, încă, acest statut

Adresată:

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării

De către: Deputat Petre PUȘCAȘU

Circumscripția electorală: nr. 31 Prahova

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 16.01.2025

Obiectul întrebării: Elevii de clasa a XII-a sunt obligați să semneze în fals că sunt absolvenți de liceu, deși nu au, încă, acest statut

 

Stimate domnule ministru,

Proiectul ”România Educată”, dublat de legile educației, s-a transformat, după cum era de așteptat, într-un mare eșec educațional și într-un veritabil studiu de caz despre cum să distrugi viitorul unei generații. Deopotrivă, sub ”înaltul patronaj” al Președinției și Ministerului Educației, condamnați de incapacitatea și ineficiența celor care gestionează sistemul educațional din România sunt elevii, profesorii și părinții!

Actualii elevi de clasa a XII-a, din cauza inconsecvenței administrative a Ministerului Educației, nu au avut la timp manuale în niciun an școlar, iar la liceu au învățat după manualele din 2004, adică de dinainte să se fi născut!

Mai nou, elevii de clasa a XII-a vor declara, prin intermediul cererii de înscriere pentru susținerea probelor orale de la examenului național de bacalaureat din 2025, că sunt absolvenți, cu toate că ei încă nu au acest statut, deoarece situația lor școlară nu este încheiată.

Vă rog să îmi precizați, domnule ministru, de ce elevii claselor a XII-a sunt obligați să semneze în fals că sunt absolvenți de liceu? Pot fi aceste cereri lovite de nulitate, având în vedere că situația școlară nu este încheiată? Ce se întâmplă în cazul în care un elev, cu toate că a semnat o astfel de cerere, rămâne cu o medie neîncheiată sau corigent?

Solicit răspuns în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

”Ultima dovadă a disprețului instituției față de popor? Un interviu halucinant al lui Mircea Toma, membru […]
În timp ce Guvernul Ciolacu anunță prelungirea plafonării prețurilor la energie, realitatea din spatele acestor […]
Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă […]
Într-o demonstrație de incompetență administrativă, guvernul Ciolacu a emis o ordonanță de urgență pe 6 […]
George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), și-a depus astăzi, la Biroul Electoral Central, […]