Interpelări

Petre Pușcașu – Întrebare parlamentară – Câte structuri ale unor instituții de învățământ au fost închise în județul Prahova?

Adresată: 

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării

De către: Deputat Petre PUȘCAȘU

Circumscripția electorală: Nr. 31 Prahova

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.02.2025

Obiectul întrebării: Câte structuri ale unor instituții de învățământ au fost închise în județul Prahova?

 

Domnule ministru,

Cu un buget minim, cu un corp profesoral insuficient și demotivat, dar și cu ”burse de merit” obținute cu medii sub 3, sistemul educațional românesc reflectă România Educată așa cum este ea în realitate, ci nu cum este cosmetizată în albumele oficiale patronate de președintele țării.

Domnule ministru, rata abandonului școlar este una masivă, iar investițiile în sistemul educațional sunt minime sau lipsesc cu desăvărșire – avem, în continuare unități de învățământ fără autorizații ISU, cu grupuri sanitare neconforme, încălzite pe bază de lemne ori unde mai multe clase își desfășoară, simultan, cursurile în aceiași sală.

Prin urmare, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți câte structuri aparţinând unor instituţii de învăţământ și câte clase au fost desfiinţate, ca urmare a scăderii de la un an la altul a numărului de elevi înscrişi, a abandonului şi a transferurilor la şcoli din afara ţării, în ultimii trei ani, în județul Prahova, precum și câte unităţi de învăţământ publice şi private, inclusiv unităţi conexe şi creşe, există, în prezent, în județ.

Solicit răspuns scris.

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.