Către: Domnul Alexandru-Florin Rogobete, ministrul Sănătății
De la: Domnul Petre PUŞCAŞU, deputat în circumscripția electorală nr.31 Prahova
Subiectul întrebării: Clarificări privind disfuncționalitățile din sistemul sanitar din județul Prahova
Stimate domnule ministru,
Situația sistemului sanitar din județul Prahova, în special la nivelul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, trebuie analizată prin problemele concrete care afectează, zilnic, actul medical – este vorba despre o unitate medicală care funcționează fragmentat, în mai multe clădiri, cu circuite medicale dificil de gestionat, ceea ce generează întârzieri și presiune suplimentară asupra personalului. În același timp, Unitatea de Primiri Urgențe este frecvent supraaglomerată, iar timpii de așteptare devin excesivi.
Având în vedere că modernizările realizate până acum sunt punctuale și nu fac parte dintr-un proiect coerent de reorganizare și, în paralel, există dificultăți serioase în atragerea și menținerea medicilor în anumite specialități, ceea ce accentuează presiunea asupra sistemului, domnule ministru, vă solicit să precizați:
- Care este stadiul proiectelor de modernizare sau extindere a Spitalului Județean de Urgență Ploiești și ce termene sunt asumate pentru finalizarea acestora?
- Ce măsuri sunt în derulare pentru reducerea timpilor de așteptare în Unitatea de Primiri Urgențe?
- Ce soluții aveți pentru reorganizarea circuitelor medicale în condițiile funcționării în clădiri multiple?
- Ce politici aveți pentru atragerea medicilor în specialitățile deficitare din județul Prahova?
- Ce investiții sunt planificate, cu bugete și termene, pentru îmbunătățirea condițiilor din unitățile sanitare din județ?

Comments are closed