
Senatorul AUR Niculina Stelea a anunțat inițierea unui proiect de lege prin care victimele violenței domestice și copiii acestora să poată beneficia de locuințe sociale inclusiv după finalizarea divorțului și a partajului. Parlamentarul denunță o nedreptate gravă a legislației actuale, care lasă victimele fără sprijin și le împinge să se întoarcă la agresori, obligându-le să aleagă între violența din propriul cămin și nesiguranța străzii.
Legislația actuală permite acordarea locuințelor sociale victimelor violenței domestice, însă doar până la finalizarea partajului. Inițiatoarea proiectului susține că încheierea procedurilor nu garantează că victimele au la dispoziție o locuință în care să se poată muta, chiar dacă au obținut cotă-parte dintr-un imobil sau au primit o sumă financiară în urma divorțului.
“Am inițiat o lege prin care victimele violenței domestice și copiii lor să poată primi o casă socială în care să locuiască și după divorț și partaj.
Cunosc cazuri de femei bătute care și-au luat copiii și au plecat de acasă fără să știe neapărat că au un acoperiș deasupra capului. În 2022, s-a modificat legea și acestea primeau locuințe sociale, dar doar până la partaj. Realitatea este că, în felul acesta, multe erau obligate să se întoarcă la agresor pentru că nu aveau unde să stea după pronunțarea eventualului divorț și partaj. Statul, practic, în felul acesta, le decuraja să renunțe la separare pentru că rămâneau fără locuințe”, a declarat Niculina Stelea, senator AUR.
Prin această inițiativă se urmărește modificarea Legii locuinței nr. 114/1996, astfel încât acordarea și menținerea sprijinului locativ să țină cont de situația reală a victimelor, inclusiv după încheierea procedurilor de partaj. Măsura ar contribui la reducerea vulnerabilității financiare a acestora și la asigurarea unui mediu sigur pentru victimele violenței domestice și copiii lor.
”Legea propusă elimină presupunerea absurdă că finalizarea partajului șterge peste noapte toate dificultățile materiale și oferă autorităților locale pârghia de a menține sprijinul acolo unde este cu adevărat nevoie.
Sunt încrezătoare că ai mei colegi parlamentari vor susține acest demers, pentru ca nicio victimă a abuzurilor să nu mai fie obligată să aleagă între frica dintr-un cămin abuziv și nesiguranța străzii”, a declarat senatorul AUR, Niculina Stelea.