Nicolae Vlahu, senator AUR: ”Ținta sunt sinecurile, funcțiile inventate pentru clientela politică. Posturile unde nu se lucrează, dar se încasează!”

Nicolae Vlahu, senator AUR, explică una dintre măsurile din bugetul alternativ pentru anul 2025 propus de AUR: reducerea cu 10% a aparatului bugetar.

”Aparatul bugetar din România a devenit o povară. Avem peste 500.000 de posturi în plus față de necesarul real al statului. Posturi care nu aduc valoare pentru cetățean, dar care costă miliarde din banii publici. Dar haideți să fim corecți și responsabili. Nu este vorba despre tăieri haotice. Nu este vorba despre oamenii cinstiți care muncesc.

Noi propunem o reformă treptată, echilibrată, cu criterii obiective și transparente. În bugetul alternativ pentru anul 2025 am introdus un prim pas realist. Reducerea cu 10% a aparatului bugetar, adică aproximativ 130.000 de posturi. Nu vorbim despre profesori, nu vorbim despre medici, nu despre polițiști, nu despre funcționari care trag în fiecare zi pentru cetățenii”, a spus Nicolae Vlahu.

Senatorul AUR a lămurit despre ce posturi este vorba, atunci când vine vorba despre reducerea aparatului bugetar:

”Ținta sunt sinecurile, funcțiile inventate pentru clientela politică. Posturile unde nu se lucrează, dar se încasează. România are nevoie de un stat suplu și eficient. Nu de un aparat obez, captiv intereselor de partid. Statul trebuie să slujească cetățeanul, nu partidele.

Dacă vrem o schimbare reală, trebuie să începem cu curățenia din interiorul statului”, a conchis senatorul Vlahu.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către: Senator Eugen-Cristian ȘIPOȘ                                 Circumscripția electorală: Nr.13, Cluj Grupul Parlamentar: A.U.R. Titlul declarației […]
Adresată: Domnului Tanczos Barna, Ministrul Finanțelor De către domnul: Senator Nicolae VLAHU Circumscripția Electorala: Nr.14 […]
Adresată: Domnului Emilian-Horațiu Hurezeanu, Ministrul Afacerilor Externe De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă cu fermitate campania de „recompensare” a tinerilor alegători prin […]
Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA Circumscripția electorală: nr. 42, București Grupul parlamentar: Alianța […]