Nicolae Vlahu, senator AUR: ”Ordonanța trenuleț atacă direct drepturile românilor. Cât timp o să mai tacă Avocatul Poporului?”

AUR a condamnat încă din momentul în care au apărut primele informații cu privire la controversata „Ordonanță Trenuleț” măsurile pe care guvernul Ciolacu 2 vrea să le ia. Am spus că este un act care lovește în angajații din IT, construcții și agricultură, afectează pensionarii, tinerii și adâncește criza economică în loc să o rezolve. Această ordonanță nu este altceva decât o demonstrație clară a disprețului Guvernului față de drepturile fundamentale ale cetățenilor și față de stabilitatea economică a țării.

Intenția sindicatelor de a ataca la Curtea Constituțională această ordonanță a austerității reprezintă un demers firesc pentru a proteja interesele românilor. Poate că, măcar de această dată, Avocatul Poporului va răspunde solicitării de a interveni de partea românilor. Scrisoarea transmisă de sindicate doamnei Weber prin care îi solicită să atace la CCR această OUG este un strigăt de disperare al românilor afectați de măsurile criminale ale guvernului PSD-PNL-UDMR.

Prin eliminarea facilităților fiscale pentru angajații din sectoarele strategice și prin înghețarea pensiilor, a alocațiilor, dar și prin creșterea poverii asupra mediului de afaceri și a producătorilor autohtoni, Guvernul sacrifică viitorul României pentru a masca propriile eșecuri de gestionare a bugetului național. Aceste măsuri nedrepte nu sunt doar neconstituționale, ci și profund imorale, întrucât subminează sectorul privat și descurajează munca onestă și productivitatea.

AUR a sesizat deja Avocatul Poporului cu privire la neconstituționalitatea acestei ordonanțe și așteptăm, încă, intervenția doamnei Weber. Aceasta trebuie să sesizeze la rândul său Curtea Constituțională pentru a stopa abuzurile comise de actuala guvernare. Este inadmisibil ca Guvernul să continue să ia decizii în detrimentul poporului român, sub masca „necesităților economice,” când realitatea demonstrează că adevăratele probleme vin din incompetența și corupția sistemică din interiorul instituțiilor statului.

AUR susține inițiativele sindicatelor, ale angajaților din IT, construcții și agricultură, care luptă împotriva acestor măsuri draconice. Vom continua să fim alături de toți românii care refuză să accepte transformarea țării noastre într-un stat autoritar, unde drepturile fundamentale sunt ignorate, iar demnitatea cetățenilor este călcată în picioare.

Această ordonanță este încă o dovadă că suntem în zorii unei dictaturi economice, în care statul nu mai guvernează pentru popor, ci împotriva lui. AUR rămâne ferm în lupta pentru drepturile românilor și pentru o guvernare transparentă, responsabilă și orientată spre interesul național.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]
”Guvernul PSD-PNL-UDMR a ales să pună industriile de care țara are cea mai mare nevoie să plătească nota de plată pentru cheltuielile sale nesăbuite. Astfel, guvernul cu 1,3 milioane de bugetari a decis să strângă suplimentar câte 650 de lei/lună, în medie, de la fiecare angajat […]
“Guvernul Ciolacu demonstrează din nou că nu se dă înapoi de la nimic pentru a-și păstra puterea, adoptând măsuri care subminează democrația și drepturile fundamentale ale românilor. Pe lângă modificările discriminatorii aduse legii electorale, menite să afecteze libertatea de exprimare în online, regimul PSD-PNL-UDMR a luat […]
Astăzi a fost depusă de către Partidul Oamenilor Tineri cererea de suspendare a uzurpatorului democrației de la Cotroceni. 161 de parlamentari de la AUR, POT și SOS au semnat cererea. În aceste condiții de profundă criză politică și constituțională, poporul român, prin organul său reprezentativ suprem, […]
“PSD-PNL-UDMR nu par să priceapă absolut nimic. După ce în 2023 au încercat să limiteze folosirea numerarului, dar au renunțat ca urmare a reacției românilor, aceiași iresponsabili aflați la guvernare vor acum să vină cu un nou proiect pentru limitarea plăților cash. În 2023, AUR a […]