Nagy Vasile – întrebare către Ministerul Energiei – Date statistice privind rezerva de gaze naturale din România

Către: Virgil-Daniel POPESCU, Ministrul Energiei

De la: Vasile Nagy, Deputat AUR, circumscripția 2, Arad

Subiectul întrebării: Date statistice privind rezerva de gaze naturale din România

Stimate Domnule Ministru,

          Având în vedere modul de concepere a sistemelor de gaze în România, amplasarea surselor la distante mari de centrele de consum, depletarea zacamintelor de gaze în ultimii 25 de ani, comportamente şi mentalităţi în neconcordanță cu elementele de piaţă concurenţială, lipsa aplicării legislaţiei, sistemic nu putem să asigurăm continuitatea livrării gazelor consumatorilor români fără importuri și, tot sistemic, avem una dintre cele mai vulnerabile securități în asigurarea de gaze, deoarece ne închidem consumul pe cea mai vulnerabilă componentă – importul de gaze.

Având în vedere cele expuse, vă rog să-mi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Care este cantitatea de gaze pe care o are România în depozite?
  2. Care este pragul minim de stocare aprobat pentru România în noul regulament al Comisiei Europene și dacă a fost îndeplinit?
  3. Care este capacitatea maximă de stocare de gaze naturale?
  4. Care este perioada când se atinge vârful de consum de gaze naturale din România?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Susținută de către doamna senator: Niculina STELEA Circumscripția electorală: nr. 42, București Grupul parlamentar: Alianța […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]
Adresată: Domnului ALEX FLORIN FLORENȚA, Procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de […]
Afirmația domnului Nicușor Dan, conform căreia „președintele are în mână un instrument foarte puternic – […]
Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]