Interpelări

Nagy Vasile – întrebare către Ministerul Energiei – Clarificări privind aplicația gratuită pentru tratamentul pacienților arși

Către: Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății

De la: Vasile Nagy, Deputat AUR, circumscripția 2, Arad

Data: 08.11.2022   

Subiectul întrebării: Clarificări privind aplicația gratuită pentru tratamentul pacienților arși

Stimate Domnule Ministru,

          Având în vedere că domnul Mihai Matei, preşedintele asociaţiei patronale a industriei de software şi servicii (ANIS) şi co-fondator Geeks for Democracy, încearcă de doi ani să dea în folosinţă o aplicaţie gratuită Ministerului Sănătăţii pentru tratamentul pacienţilor arşi, prin care s-ar putea rezolva mai multe probleme, una dintre ele fiind legată de lipsa medicilor specialiști și, deși aceasta este gata, urmând să fie aprobată de o comisie a Ministerului Sănătății, apoi preluată şi implementată, lucrurile s-au blocat. Prin urmare, vă rog să-mi comunicați care este punctul de vedere al ministerului în acest caz și dacă există șanse ca aplicația să fie aprobată de comisia în cauză.

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.