„S-au tulburat apele după decizia Primăriei Oradea de a respinge organizarea unei manifestații stradale pentru persoanele LGBT. O decizie corectă a administrației locale, care se aliniază voinței bihorenilor și se înscrie în normele tradiționale ale României, un stat a cărui identitate a fost cultivată în spiritul valorilor naționale, al familiei dintre un bărbat și o femeie, și al valorilor creștin-ortodoxe.
Doar că reacțiile transmise de o parte dintre organizațiile non-guvernamentale care doreau aprobarea marșului stradal ridică serioase semne de întrebare privind interesele lor.
Asociația ACCEPT, Ark Oradea și alte ONG-uri solicită președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar și altor oficiali europeni, ca autoritățile locale de la Oradea să fie sancționate prin tăierea fondurilor europene! Cum ar veni, un oraș universitar al unei țări membre a Uniunii Europene, unde cetățenii își plătesc, mult peste măsură, toate contribuțiile, care reprezintă o atracție turistică datorită arhitecturii, muzeelor, înălțătoarei Catedrale Episcopale „Învierea Domnului”, merită să fie sancționat pentru că nu au fost satisfăcute cererile unor organizații care nu au contribuit cu nimic la dezvoltarea și bunăstarea comunității?
Solicitarea este o absurditate, iar un eventual demers acceptat în acest sens ar însemna un abuz inimaginabil!
Și în fața acestei stupidități, nu știm cine sunt, de fapt, cei care finanțează aceste ONG-uri, manevrate după bunul plac al unora sau altora. Acest lucru nu este normal: o mână de ONG-uri să lucreze împotriva intereselor României doar pentru că nu primesc ceea ce vor.
Dacă astăzi Oradea poate fi sancționată prin tăierea fondurilor doar pentru că nu acceptă manifestările ideologiei sexo-marxiste, mâine orice oraș sau comunitate din țară riscă același tratament. Iar asta poate însemna mai puțini bani pentru spitale, școli, străzi, monumente istorice, pentru crearea de locuri de muncă.
Acesta este un motiv, printre multe altele, pentru care transparentizarea finanțării ONG-urilor este absolut necesară. Proiectul depus de AUR a primit deja vot favorabil în Senat și urmează să ajungă, sperăm noi, în cel mai scurt timp, și în Camera Deputaților.
Toți parlamentarii, indiferent de partidele din care provin, au responsabilitatea să voteze nu doar pentru transparență, ci și pentru binele României”, a declarat deputatul AUR, Mihail Neamțu.

Comments are closed