Mihai Enache (deputat AUR): „Guvernul recunoaște ceea ce AUR face deja de ani de zile: Caravanele medicale sunt soluția pentru românii uitați de sistemul de sănătate!”

AUR a fost primul partid care a pus în practică ideea caravanelor medicale, venind în sprijinul zecilor de mii de români abandonați de autorități în zone unde accesul la servicii medicale este inexistent. Cu sprijinul voluntarilor noștri, am organizat caravane care au ajuns în toată țara, oferind consultații gratuite și tratamente acolo unde spitalele lipsesc.

Deși Guvernul nu ne-a oferit niciun sprijin atunci când am inițiat acest proiect, ne bucurăm să vedem că autoritățile au recunoscut valoarea și impactul acestui model. Recent, Guvernul a adoptat un act normativ care transformă caravanele medicale într-un proiect oficial, incluzându-le în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Ne-am asumat să facem ceea ce politicienii vechi au refuzat: să arătăm că, prin voință și solidaritate, putem schimba vieți. Vom continua să luptăm pentru românii de pretutindeni, iar acum, mai mult ca oricând, cerem autorităților să pună în aplicare aceste măsuri cu responsabilitate și transparență.

AUR va rămâne mereu alături de oamenii simpli, indiferent de provocări, pentru că România are nevoie de fapte, nu doar de vorbe. Spitalul Mobil AUR își va relua activitatea din primăvara anului 2025 și va continua să facă bine românilor.

One response

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]
”Guvernul PSD-PNL-UDMR a ales să pună industriile de care țara are cea mai mare nevoie să plătească nota de plată pentru cheltuielile sale nesăbuite. Astfel, guvernul cu 1,3 milioane de bugetari a decis să strângă suplimentar câte 650 de lei/lună, în medie, de la fiecare angajat […]
“Guvernul Ciolacu demonstrează din nou că nu se dă înapoi de la nimic pentru a-și păstra puterea, adoptând măsuri care subminează democrația și drepturile fundamentale ale românilor. Pe lângă modificările discriminatorii aduse legii electorale, menite să afecteze libertatea de exprimare în online, regimul PSD-PNL-UDMR a luat […]
Astăzi a fost depusă de către Partidul Oamenilor Tineri cererea de suspendare a uzurpatorului democrației de la Cotroceni. 161 de parlamentari de la AUR, POT și SOS au semnat cererea. În aceste condiții de profundă criză politică și constituțională, poporul român, prin organul său reprezentativ suprem, […]
“PSD-PNL-UDMR nu par să priceapă absolut nimic. După ce în 2023 au încercat să limiteze folosirea numerarului, dar au renunțat ca urmare a reacției românilor, aceiași iresponsabili aflați la guvernare vor acum să vină cu un nou proiect pentru limitarea plăților cash. În 2023, AUR a […]