MĂSURILE AUR PENTRU INDUSTRIA AGROALIMENTARĂ

Este important ca cetățenii să fie regulat informați asupra faptului că industria poate livra alimente constant, astfel încât cererea normală din piață să fie acoperită, iar starea de panică manifestată în magazine să se diminueze.

Această industrie nu prezintă riscuri majore financiar-economice generate de criza coronavirus. Atât fermele de animale cât și fermele vegetale dispun de resurse interne (materii prime) pentru următoarele 2-3 luni, necesare pentru a produce la capacitate maximă.

Principalele riscuri sunt legate de:

  • Prezența la locul de muncă a personalului (unele persoane pot intra în izolare la domiciliu). Este o activitate care nu poate fi făcută de la distanță.
  • Asigurarea transportului și a logisticii pentru distribuirea și comercializarea produselor;
  • Încasarea la termen a facturilor aferente produselor livrate către retaileri;

Măsuri fiscale

Pentru a motiva personalul angajat în Industria Agroalimentară, inclusiv comercianții, să se prezinte la locul de muncă în această perioadă cu risc de contaminare și să nu recurgă la demisii unilaterale, propunem ca autoritățile să ia următoarele măsuri:

  • Scutirea impozitului pe salariu și a contribuției la sănătate pentru veniturile salariale aferente lunilor martie și aprilie 2020 (cu termen de declarare și plată 25 Aprilie și 25 Mai 2020) – măsura ar putea fi extinsă și în domeniul medical și farmaceutic. Prin această măsură salariul net al personalului din industrie ar putea crește cu 28%-29%.
  • Amânarea termenului de plată și raportare a TVA aferent lunilor februarie și martie 2020, cu termen la 25 Martie, respectiv 25 Aprilie, până la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Pe termen mediu și lung este necesară elaborarea și implementarea unei strategii naționale privind Industria Agroalimentară, astfel încât dependența de produse finite sau materii prime din import să fie redusă. Este o industrie cu potențial de creștere și care poate genera locuri de muncă suplimentare.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]