Poziții

Marius Lulea (prim-vicepreședinte AUR): „Programul Anghel Saligny trebuie să continue pentru comunitățile locale”

Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a declarat marți că programul Anghel Saligny este esențial pentru susținerea comunităților locale și că orice reducere a investițiilor ar reprezenta o catastrofă pentru economia României.

„Poziția partidului AUR este una categorică: programul trebuie să continue, este nevoie să ajutăm comunitățile locale care sunt subfinanțate”, a susținut Marius Lulea.

Liderul AUR a explicat că infrastructura din România încă se află departe de standardele europene, multe gospodării neavând în prezent acces la utilitățile absolut necesare pentru un trai decent. „20% din locuințele din România nu au acces la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă, iar în ceea ce privește rețeaua de canalizare, procentul este de 40%. Deci 40% din locuințele din România nu au acces la o rețea publică de canalizare. În condițiile în care, în localitățile din România, la 18 ani de la integrarea în Uniunea Europeană și 35 de ani de la revoluție, marea majoritate a localităților au în continuare străzi de pământ, piatră, fără trotuare și trăim ca în evul mediu, mi se pare total nefiresc, în situația în care investițiile reprezintă doar aproximativ 10% din valoarea bugetului de stat, să venim să tăiem de la investiții.”

Marius Lulea a punctat necesitatea responsabilității statului român în gestionarea investițiilor: „Statul român trebuie să fie un stat serios, care, dacă a semnat un contract, trebuie să se țină de acel contract. Așa cum ne dorim ca antreprenorii să-și onoreze obligațiile, să finalizeze proiectele, tot așa statul român trebuie să vină și să plătească operativ serviciile care au fost prestate.”

Acesta a criticat ritmul lent și insuficient al plăților din cadrul programului: „Anul trecut s-au plătit undeva la 5 miliarde de lei prin programul Anghel Saligny; valoarea este foarte scăzută, este ridicol de mică pentru un stat care trebuie să se dezvolte, dar în condițiile în care încă aproape 5 miliarde de lei au fost lăsate datorie pentru a fi plătite în acest an. Deci au mascat faptul că cheltuiala era mai mare și, să nu declare un deficit bugetar mai ridicat decât cel pe care l-ați văzut, au dat o parte din cheltuielile în acest an.”

Potrivit prim-vicepreședintelui AUR, România continuă să rămână mult în urma altor state, în ciuda fondurilor europene: „Or, în condițiile în care noi, din PNRR, n-am luat decât aproximativ 30%, și din fondurile europene pentru actualul ciclu bugetar, la fel n-am luat decât undeva la 30% din sumă, să vii să tai în continuare din investiții reprezintă o catastrofă pentru economia României. Pare că cineva îi sfătuiește să ducă România în colaps economic” a conchis Marius Lulea.

Mai multe din
Poziții
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.