În cazul în care a uitat, Marcel Ciolacu este prim-ministrul României și al românilor, așa cum ne tot aduce aminte, și nu al coaliției PSD-PNL.
Declarația premierului Ciolacu în contextul atacurilor care au loc în Israel cu privire la propriii săi cetățeni este absolut revoltătoare. În vreme ce Marcel Ciolacu spune că nu transformă statul în Crucea Roșie și că „nu există zboruri umanitare”, sunt sute de români prinși în Israel în acest moment care își doresc să vină acasă.
Nouă, celor de la AUR, mai mulți muncitori ni s-au adresat în ultimele zile și ne-au precizat că li s-au cerut bani pentru a putea fi preluați din Israel și aduși în țară, oferindu-li-se chiar și un link unde să facă plata în valoare de 350 de euro. Acei români nu se află în Israel în vizită sau în concediu, ci se află acolo pentru a câștiga o pâine pentru familiile lor. Pentru unii dintre acești români, 350 de euro reprezintă o sumă uriașă.
Să fie oare un efort bugetar atât de mare pentru statul român să suporte cheltuielile privind transportul cetățenilor săi dintr-o zonă de conflict și să îi aducă în siguranță acasă?
Respingem categoric declarațiile lipsite de orice empatie ale lui Marcel Ciolacu, a cărui principală preocupare ar fi trebuit să fie aceea de a-i aduce în țară pe toți românii, teferi și nevătămați, și nu să îi certe și să îi admonesteze.
Nu există răspunsuri