Lucian-Florin Pușcașu – Interpelare – Solicit promovarea de politici publice, inclusiv de reducere a TVA la energie, pentru aducerea prețul energiei la nivelul minim înregistrat în Uniunea Europeană pentru faptul că există condițiile independenței energetice în viitorul apropiat

Adresată:

Domnului Sebastian-Ioan BURDUJA, Ministrul Energiei

De către: Deputat Lucian-Florin PUȘCAȘU

Circumscripția electorală nr. 35 Suceava

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 04.03.2025

Obiectul interpelării: Solicit promovarea de politici publice, inclusiv de reducere a TVA la energie, pentru aducerea prețul energiei la nivelul minim înregistrat în Uniunea Europeană pentru faptul că există condițiile independenței energetice în viitorul apropiat

 

Domnule Ministru,

Prețurile cu amănuntul și cu ridicata la gaze sunt, în prezent, între trei până la cinci ori mai mari decât cele din SUA. De asemenea, prețurile de vânzare cu amănuntul la energie electrică, în special cele pentru sectoarele industriale, sunt de două până la trei ori mai mari decât cele din SUA, se arată în raportul Comisiei Europene privind competitivitatea UE, realizat de Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene și fost premier al Italiei.

Prețurile ridicate la energie electrică și gaze sunt principala frână în calea dezvoltării Europei.

„Energia este un factor cheie al decalajului de competitivitate a Uniunii Europene față de alte regiuni ale lumii. Acesta este cazul încă de la începutul anilor 2000, dar decalajul s-a deteriorat recent ca urmare a crizei energetice. Motivele structurale se află în centrul acestui decalaj și au fost exacerbate în ultimii doi ani”, se arată în raportul Draghi. UE suferă de un decalaj major în comparație cu partenerii săi comerciali în ceea ce privește competitivitatea nivelurilor prețurilor la energie, care variază foarte mult între statele membre.  Volatilitatea prețurilor este, de asemenea, un factor semnificativ, care împiedică dezvoltarea industriilor consumatoare de energie și întreaga economie. 60% dintre companiile europene spun că prețul energiei este un impediment în calea investițiilor.

Prețurile cu amănuntul la energia plătită de consumatori au variat de la mai mult de 250 euro/MWh, în unele state membre, la mai puțin de 100 euro/MWh în altele. Decalajul de competitivitate a UE, în comparație cu partenerii săi comerciali, nu este legat doar de prețurile foarte ridicate, ci și de nivelul ridicat de imprevizibilitatea prețurilor din UE, în comparație cu alte regiuni ale lumii. În prezent, UE este mai dependentă de piețele spot pentru achiziționarea de gaze naturale decât concurenții săi.

Cu toate acestea, dvs. vorbiți despre independența energetică a României prezentând situația României scoasă din acest context și ignorați faptul că prețurile în România sunt cu până la 44% mai mari. Independența energetică pe care o clamați și menținerea acestor prețuri ne arată că avem un sistem corupt, lipsit de viziune și de un management profesionist.

În acest context vă adresez următoarea interpelare:

Cum explicați că România este pe cale să devină independentă energetic cu prețurile printre cele mai mari din Uniunea Europeană? Aveți în vedere o reducere a TVA la energie pentru creșterea competitivității companiilor românești sau “aruncați prosopul” și vă dați demisia?

Solicit răspuns în scris și oral.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR, Petrișor Peiu denunță cu fermitate așa-zisa reformă a pensiilor speciale promovată de coaliția […]
Piața Victoriei s-a transformat azi într-o mare de voință și curaj: Sute de mii de […]
Adresată: Domnului  Marcel Ciolacu, Prim-Ministru De către: Domnul Senator Vlăescu Virgiliu Gheorghe Circumscripția electorală nr.35, […]