Poziții

Luca Niculescu înarmează birocrația în detrimentul Armatei Române! O nouă autoritate, în locul investițiilor în industria de apărare

Comisia pentru Apărare AUR critică intenția Guvernului Niculescu de a înființa Autoritatea Națională pentru Industria de Apărare (ANIA), fără să demonstreze că aceasta va produce rezultate concrete. În locul unor investiții în fabrici, muniție și echipamente militare, Niculescu propune o nouă structură aflată în subordinea premierului, cu atribuții extinse de coordonare și control. România are nevoie de o industrie de apărare puternică, nu de încă o instituție care să plimbe hârtii și să consume resurse publice!

Contradicția este evidentă chiar în propriu său programul de guvernare: ANIA va fi construită pe structurile existente, cu personal și buget transferate. Dacă resursele există deja, de ce mai este necesară o autoritate? Guvernul nu explică suficient ce costuri va reduce, ce proceduri va simplifica și cum va accelera producția militară. Niculescu confundă reforma cu schimbarea organigramelor. Mutarea funcțiilor dintr-o instituție în alta nu înseamnă modernizarea Armatei Române!

Comisia pentru Apărare AUR avertizează că ANIA riscă să devină încă un centru de birocrație și numiri politice. Fără o delimitare clară a atribuțiilor față de instituțiile existente, fără termene și indicatori verificabili, noua autoritate poate adăuga blocaje în loc să le elimine. Armata are nevoie de arme, muniție și mentenanță, nu de noi funcții de conducere și experimente administrative pe banii românilor.

Nici promisiunea că minimum 60% din valoarea contractelor SAFE va genera producție, mentenanță, furnizori sau transfer tehnologic în România nu este suficientă fără garanții verificabile. AUR cere o metodologie transparentă de calcul, contracte și rezultate măsurabile. Un procent scris într-un program de guvernare nu construiește fabrici, nu produce muniție și nu creează automat locuri de muncă în România! Fără rezultate, cele 60 de procente riscă să rămână doar propagandă politică.

Comisia pentru Apărare AUR, solicită Guvernului Niculescu să prezinte costurile reale ale ANIA, analiza de impact, atribuțiile preluate de la instituțiile existente și măsurile de prevenire a numirilor politice. Fiecare obiectiv trebuie să aibă finanțare, termen și responsabil clar. Niculescu trebuie să explice de ce nu poate reforma instituțiile existente înainte să înființeze una nouă. Securitatea României nu se apără cu organigrame, iar incompetența managerială nu poate fi ascunsă în spatele unei noi autorități!

Mai multe din
Poziții
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.