Deputatul AUR de Vaslui, doamna Laura Gherasim, a adresat o întrebare parlamentară ministrului Educației și Cercetării, prin care solicită date despre numărul profesorilor de sprijin, al logopezilor și al celorlalte categorii de personal din serviciile de asistență psihopedagogică din județul Vaslui, precum și despre efectele majorării normei didactice de predare de la 16 la 18 ore pe săptămână.
Măsura, aplicată odată cu transferul acestei categorii de personal în structura centrelor județene de resurse și asistență educațională, contrazice regulamentele aflate în vigoare, aprobate prin ordin de ministru, care stabilesc o normă de 16 ore, iar consecința ei directă este reducerea numărului de posturi, într-un sistem în care numărul profesorilor de sprijin se afla, deja, sub standardul legal.
„Un profesor de sprijin nu predă la o clasă de treizeci de elevi, lucrează unu la unu cu un copil cu autism, cu un copil care nu aude, cu un copil care nu vorbește. Și, când îi crești norma cu două ore, nu se obțin două ore de muncă în plus, ci, de fapt, se obține mai puțin timp pentru fiecare copil! Iar pentru un copil cu tulburare de limbaj, diferența dintre două ședințe pe săptămână și una la două săptămâni este diferența dintre a recupera și a rămâne în urmă pentru toată viața”, a declarat deputatul.
Deputatul atrage atenția că numărul de elevi alocat unui profesor de sprijin depășește, în numeroase cazuri, standardul legal de 8–12 elevi, ceea ce transformă serviciul într-o formalitate consemnată în documente. La aceasta se adaugă o inechitate în interiorul sistemului: pe același post și cu aceleași atribuții, personalul are norme diferite, în funcție de momentul angajării, iar celor încadrați anterior pe 16 ore norma le-a fost modificată unilateral.
„Într-un județ ca al nostru, cu sate izolate și distanțe mari între școli, un profesor itinerant pierde jumătate din timpul de lucru pe drum. Dacă mai desființezi și posturi, rămân comune întregi fără niciun specialist. Iar banii pe care statul crede că îi economisește acum îi va plăti înzecit peste zece ani, în asistență socială, pentru copiii pe care nu i-a ajutat la timp”, a adăugat deputatul.
Prin întrebarea parlamentară, deputatul AUR Laura Gherasim solicită ministerului numărul total de profesori psihopedagogi, psihologi școlari, logopezi, profesori de psihodiagnoză, profesori itineranți și de sprijin și kinetoterapeuți din județul Vaslui, deficitul pe fiecare categorie raportat la normativele legale, numărul de elevi alocat unui profesor de sprijin și cazurile în care se depășește standardul, numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale defalcat pe unități administrativ-teritoriale, numărul posturilor desființate sau reduse ca urmare a majorării normei, unitățile de învățământ rămase fără acest serviciu, precum și temeiul legal în baza căruia a fost modificată norma personalului încadrat anterior pe 16 ore.
Deputatul a solicitat răspuns scris din partea ministerului.

Comments are closed