Ivănuță Cristian-Daniel – declarație politică – “Ministrul educaţiei către profesori: «Vreţi să nu mai predaţi online, vaccinaţi-vă»”

Domnul Cristian-Daniel Ivănuţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează “Ministrul educaţiei către profesori: «Vreţi să nu mai predaţi online, vaccinaţi-vă!»”.

Asta reiese din afirmaţiile făcute de ministrul educaţiei într-o conferinţă desfăşurată săptămâna trecută la Ploieşti, cum că ar exista o presiune din ce în ce mai mare din partea părinţilor pentru ca reluarea şcolii cu prezenţă fizică să fie doar cu cadrele didactice vaccinate, celelalte, care au refuzat sau nu au apucat încă să-şi facă vaccinul, urmând să predea în continuare online.

În discursul ministrului, precum şi a altor reprezentanţi ai Guvernului, posibilitatea impunerii prin lege a obligativităţii vaccinării se încearcă a fi realizată şi testată mai întâi prin metode de intimidare, tipice regimurilor totalitare. După ce aminteşte că vaccinarea este un act voluntar, responsabil şi confidenţial, ce decurge din datoria de cetăţean, domnul Sorin Cîmpeanu se prezintă ca exemplu personal, precum odinioară tovarăşii care erau daţi ca model în întrecerea socialistă, susţinând în acest sens că toţi membrii familiei sale s-au decis să se conformeze acestui act medical. Spre disperarea ministerului, în centrele de vaccinare nu s-au prezentat un număr foarte mare de profesori, cum şi-ar fi dorit guvernanţii, aşa că domnul Sorin Cîmpeanu recurge la această strategie.

Pentru ca acest cuvânt al său să atârne cât mai greu, domnul ministru îşi ia ca aliaţi părinţii, cei care de fapt, potrivit spuselor sale, ar fi solicitat condiţionarea prezenţei fizice a profesorilor la ore de vaccinarea acestora. La scurt timp au apărut reacţiile negative din partea cadrelor didactice, dar şi ale părinţilor, împotriva afirmaţiilor reprezentantului Ministerului Educaţiei. Însă a doua zi, domnul Sorin Câmpeanu a participat la o altă conferinţă din cadrul campaniei “Vaccinare şi testare pentru învăţare”, susţinută de Inspectoratul Şcolar Bucureşti la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul”, unde adevăratele intenţii ale ministerului legate de vaccinare sunt devoalate, prin întrebarea pusă tranşant de către domnul ministru între a fi sau a nu fi, sau mai exact aşa cum a sunat prin gura acestuia: “Ne vaccinăm sau nu ne vaccinăm?”.

Atragem atenţia domnului ministru al educaţiei să nu mai vorbească în numele părinţilor, punând pe seama lor afirmaţii de care doar ministerul este responsabil, în ceea ce priveşte presiunile făcute asupra profesorilor de a se vaccina. Totodată, operarea acestei dihotomii în rândul corpului profesoral, între vaccinaţi/predare fizică, nevaccinaţi/predare online, profesori versus părinţi, este periculoasă, de natură să sporească degringolada din sistemul de învăţământ, instaurată, mai cu seamă, odată cu trecerea la şcoala online.

Îi aducem la cunoştinţă, de asemenea, că vaccinarea este o intervenţie în domeniul sănătăţii, iar aplicarea forţată a acesteia, fără acordul persoanei în cauză, încalcă Convenţia Europeană din 4 aprilie 1997 pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei, publicată în Monitorul Oficial cu nr. 103 din data de 28 februarie 2001, unde în art. 5 se spune: “O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul”.

La art. 2, din aceeaşi convenţie, se spune: “Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei”.

În calitate de deputat şi totodată profesor, respingem orice tactică discriminatorie mascată pe care Ministrul Educaţiei o lansează în spaţiul public.

Cristian Ivănuţă, deputat AUR, Circumscripţia nr. 24 Iaşi.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” organizează conferința „Femeia – între normalitate și ideologie” sâmbătă, 25 martie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. Tema centrală a dezbaterilor este legată de valorile principale care definesc femeia în lumea contemporană și rolul acesteia în societate. După […]
AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
Adresată:  Domnului Marian NEACȘU, Secretar General al Guvernului De către: Senator Claudiu TÂRZIU, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni Circumscripția electorală: nr. 42 București Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 22/03/2023 Obiectul întrebării: Programul multianual de burse identitare pentru elevii români din Ucraina. Stimate […]
ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Adresată:  Domnului Attila-Zoltán CSEKE, ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 21/03/2023 Obiectul întrebării: Realizarea […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]