Ionuț Neagu – Întrebare parlamentară – Cauzele lipsei de celeritate în examinarea cauzelor pendinte pe rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Adresată:  Domnului Csaba Ferenc ASZTALOS, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi

Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Data: 07/11/2023

Obiectul întrebării: Cauzele lipsei de celeritate în examinarea cauzelor pendinte pe rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Stimate domnule președinte,

Așa cum bine cunoașteți, pe rolul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) se află dosarul nr. 758/2022 (sesizarea nr. 7448/19.10.2022).

Constatăm că de mai bine de jumătate de an acest dosar este fără nicio mișcare. Faptul lipsei de celeritate în examinarea oricărei cauze aflate pe rolul CNCD ridică un șir de semne de întrebare privind accesul la justiție și eficiența actului de justiției prin intermediul instanțelor specializate.

Având în vedere aceste aspecte, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

  1. Care sunt cauzele reale, temeinic justificate, pentru care Colegiul director al CNCD a lăsat fără mișcare dosarul mai sus indicat.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alături de activistul Tiberiu Boșutar, dăm startul celui mai important proiect inițiat împotriva mafiei pădurilor. AUR înființează Departamentul „Legea Codrului de AUR”, prin care vrem să aducem investigații de proporții despre jaful făcut asupra resurselor țării de șmecheri protejați la nivel local chiar de cei care […]
Alianța pentru Unirea Românilor îi îndeamnă pe românii patrioți, indiferent de culoarea politică, să se alieze la alegerile locale împotriva reprezentanților PNL-PSD, care țin România în subdezvoltare de mai bine de 30 de ani. „Având în vedere graba guvernării de a face alegeri comasate, ne schimbăm […]
Adresată: Domnului Tudorel ANDREI, Președinte al Institutului Național de StatisticăDe către: Deputat Boris VOLOSATÎI, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țăriiCircumscripția: nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara graniţelor ţăriiObiectul întrebării: Datele recensămintelor generale ale populației României privind […]
Către: Domnul Ion-Marcel CIOLACU, Prim-ministrul RomânieiDe la:Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş Subiectul întrebării: Renovarea Palatului Victoria Stimate domnule Prim-ministru, Având în vedere anunțul recent al Premierului Marcel Ciolacu privind planurile de reabilitare a Palatului Victoria, finanțate cu fonduri europene, exprimăm preocupare specială asupra […]
Către: Florin – Ionuț BARBU, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării RuraleDe la: Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş Subiectul întrebării: Lipsa măsurilor eficiente în beneficiul agricultorilor Stimate domnule Ministru, Situația agriculturii din România reprezintă unul dintre principalele subiecte de interes și preocupare pentru cetățenii țării, […]
Către: Domnul Ion-Marcel CIOLACU, Prim-ministrul Guvernului RomânieiDe la: Dan TANASĂ, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureş Subiectul întrebării: Decizia de impozitare a concediilor medicale și a indemnizației de maternitate Stimate domnule Prim-ministru, Recenta introducere a unei noi taxe pentru angajații aflați în concediu medical sau de […]