Ionuț Neagu – Întrebare către Ministrul Interimar al Justiției – Numărul dosarelor de cetățenie în care s-au depus acte neautentice de stare civilă.

Adresată:  Domnului Lucian Nicolae BODE, ministru interimar al Justiției

De către: Senator Ionuț NEAGU, secretar al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi

Data: 08/09/2021

Obiectul întrebării: Numărul dosarelor de cetățenie în care s-au depus acte neautentice de stare civilă.

Stimate domnule ministru,

În preambulul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82/2021 pentru completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991 (Monitorul Oficial nr. 731 din 26 iulie 2021) contrasemnate de ministrul Afacerilor Externe și ministrul Justiției, se susține, între altele, că ”Autoritatea Națională pentru Cetățenie s-a confruntat cu situația în care într-un număr semnificativ de dosare de cetățenie au fost depuse acte de stare civilă care s-au dovedit a nu fi autentice, potrivit comunicărilor venite din partea autorităților străine competente, ca urmare a verificărilor dispuse de Comisia pentru cetățenie”.  

S-a susținut, de asemenea, că ”verificarea autenticității documentelor emise de autorități ale altor state, documente cu privire la care există suspiciuni de fals, prin obținerea unei confirmări din partea autorităților străine competente, este dificil de realizat, iar, în unele cazuri, o astfel de posibilitate este practic inexistentă – spre exemplu, în cazul persoanelor care solicită redobândirea cetățeniei române și care provin dintr-o serie de state ale spațiului ex-sovietic” și că ”situația prezentată mai sus continuă să subziste, existând cazuri de suspiciune cu privire la autenticitatea actelor de stare civilă depuse de unii solicitanți în dovedirea condițiilor pentru redobândirea cetățeniei române” (sublinierile noastre).

În mod evident, dimensiunea fenomenului constatat de către Guvern este una de interes public.

Guvernul nu a prezentat niciun fel de cifre și nici nu s-a referit la consecințele suportate de persoanele care au prezentat acte neautentice/false în dosarele de cetățenie, după cum nu s-a referit nici la faptul dacă autoritățile competente ale statului român au sesizat sau nu oficial autoritățile statelor străine asupra acestor cazuri.

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog respectuos să ne comunicați punctual:

  1. De câte ori, când anume și cu referire la cetățenii căror state ale lumii a dispus Comisia pentru cetățenie efectuarea verificărilor autenticității actelor de stare civilă depuse de unii solicitanți în dovedirea condițiilor pentru redobândirea cetățeniei române;
  2. Numărul concret de dosare de cetățeni depuse cu acte de stare civilă care s-au dovedit a nu fi autentice, defalcat pe fiecare din ultimii cinci ani și pe fiecare stat al lumii, în ordinea alfabetică a denumirii statelor în limba română. Ce procent reprezintă acest număr raportat la numărul total de cereri de obținere/redobândire a cetățeniei române?;
  3. Numărul actual al cazurilor de suspiciune cu privire la autenticitatea actelor de stare civilă depuse de unii solicitanți în dovedirea condițiilor pentru redobândirea cetățeniei române, defalcat pe fiecare dintre statele lumii, în ordinea alfabetică a denumirii statelor în limba română. Ce procent reprezintă acest număr raportat la numărul total de cereri de obținere/redobândire a cetățeniei române?;
  4. Ce acțiuni sau demersuri concrete au întreprins Ministerul Justiției și, respectiv, Autoritatea Națională pentru Cetățenie în vederea tragerii la răspundere, conform legii, a persoanelor și funcționarilor care s-au făcut vinovați în cazurile de prezentare a actelor de stare civilă care s-au dovedit a nu fi autentice?
  5. Dacă autoritățile statului român au sesizat sau nu oficial autoritățile competente ale altor state asupra cazurilor concrete de emitere și prezentare a unor acte neautentice/false de state civilă de către instituții și cetățeni ai respectivelor state.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

”Mircea Geoană a revenit printre pământeni după experiența de „mare șef” la NATO. După o asemenea „curățare” de imagine, Geoană probabil credea că vom uita trecutul lui din politica românească. Chiar atât de naivi să îi creadă pe români? Ei bine, da! Lucrul acesta a fost […]
”Astăzi, cadrele medicale au ieșit din nou în stradă. Cei care ar trebui să reprezinte o categorie prioritară pentru statul român se văd umiliți de către cei care administrează domeniul sănătății. Revendicările colegilor mei aflați în stradă sunt normale, acestea fiind lucruri de bun simț care […]
Propunerea europarlamentarului AUR Claudiu Târziu, președinte al Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, vine la finalul unei săptămâni în care acesta a vizitat mai multe județe afectate de secetă în sudul României și a discutat cu agricultori, specialiști și reprezentanți ai comunităților devastate […]
Președintele AUR, George Simion, a prezentat joi, la Turceni, în județul Gorj, planul de măsuri pentru domeniul energetic. Liderul AUR a declarat că dacă vrem să avem industrie, atunci trebuie să ne gândim la acele industrii care funcționează cu resursele noastre. „Trebuie să exploatăm toate resursele […]
Aflat la Orodel, județul Dolj, în cea de-a treia zi a campaniei pe care o întreprinde în județele din sudul României afectate de secetă și de pesta micilor rumegătoare, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și liderul delegației partidului în Parlamentul European, Claudiu Târziu, a […]
Cum mai toate comentariile iscate de cartea senatorului Ciucă seamănă între ele, nu mă voi apuca acum să le repet. Mă voi mărgini să fac câteva considerații pe care genul acesta de carte le îndreptățește. Ce îi reproșez autorului Ciucă nu e lipsa de talent, pe […]