Ionuț Neagu – Interpelare – Înființarea Consulatelor Generale ale României la Hanovra (Republica Federală Germania), Birmingham (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) și Cagliari (Republica Italiană)  scop în care Parlamentul a suplimentat bugetul MAE pe 2023 cu un total de 10 500 mii lei.

Adresată:  Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul Afacerilor Externe

De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi

Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Data: 04/10/2023

Obiectul interpelării: Înființarea Consulatelor Generale ale României la Hanovra (Republica Federală Germania), Birmingham (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) și Cagliari (Republica Italiană)  scop în care Parlamentul a suplimentat bugetul MAE pe 2023 cu un total de 10 500 mii lei.

Stimată doamnă ministru,

La 14 decembrie 2022, cu ocazia adoptării Legii bugetului de stat pe anul 2023, Parlamentul României a adoptat, cu 268 de voturi pro, 2 voturi contra și 13 abțineri amendamentul deputaților și senatorilor Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), formulat la Anexa nr. 3/14/27 și prezentat de deputatul Adrian-George Axinia, privind suplimentarea sumei cu 3 500 mii lei  destinați înființării și finanțării Consulatului General al României la Hanovra, landul Saxonia Inferioară, Republica Federală Germania[1].

De asemenea, Parlamentul a adoptat, cu 262 voturi pro, 1 contra și 13 abțineri amendamentul deputaților și senatorilor Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) formulat la Anexa nr. 3/14/28 și prezentat de deputatul Ciprian-Titi Stoica, privind suplimentarea sumei cu alte 3 500 mii lei destinați înființării și finanțării Consulatului General al României la Birmingham, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord[2].

Cu aceeași ocazie Parlamentul a adoptat, cu 276 voturi pro, 0 contra și 6 abțineri amendamentul deputaților și senatorilor Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) formulat la Anexa nr. 3/14/26 și prezentat de deputatul Antonio Andrușceac, privind suplimentarea sumei cu alte 3 500 mii lei destinați înființării și finanțării Consulatului General al României la Cagliari, Republica Italiană[3].

În motivarea deciziilor sale din 14 decembrie 2022 privind suplimentarea sumelor alocate Ministerului Afacerilor Externe cu circa 21 milioane de, Parlamentul României a avut următorul temei: ”Această măsură este menită să-i asigure MAE baza financiară pentru a continua eforturile de reformă consulară inițiate în 2020, pentru a asigura în mod eficient asistența și protecția consulară a cetățenilor români din afara țării. Continuarea reformei serviciilor consulare trebuie să se axeze pe extinderea și modernizarea rețelei de oficii consulare din străinătate, pentru a aplica decizia guvernamentală din decembrie 2020 de extindere a rețelei de oficii consulare ale României în străinătate”.

Constatăm că, în pofida celor decise de Parlamentul României cu o majoritate zdrobitoare de voturi ale deputaților și senatorilor, Consulatul General al României la Hanovra nu a fost înființat de către Ministerul Afacerilor Externe și respectiv nu este finanțat.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

  1. Motivele obiective pentru care Ministerul Afacerilor Externe a omis înființarea Consulatelor Generale ale României la Hanovra (Republica Federală Germania), Birmingham (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) și Cagliari (Republica Italiană) scop pentru care Parlamentul României a decis expres suplimentarea bugetului alocat ministerului cu suma de 10 500 mii lei (3 500 mii lei x 3). Vă rugăm să specificați dacă aceste motive țin de partea română sau de partea germană, respectiv britanică sau italiană.
  • Ce destinație le-a dat Ministerul Afacerilor Externe fondurilor bugetare alocate suplimentar de către Parlament cu destinația expresă a înființării și finanțării Consulatelor Generale ale României la Hanovra, Birmingham și Cagliari.
  • În ce orizont concret de timp se va achita Ministerul Afacerilor Externe de sarcina înființării Consulatelor Generale ale României la Hanovra, Birmingham și Cagliari.

Orice alte informații tangente cu acest subiect sunt binevenite.

Vă rugăm să prezentați răspunsul dumneavoastră oral și în scris, atașând la răspunsul în scris și copii după documentația aferentă chestiunii.

Cu respectul cuvenit,

Senator Ionuț NEAGU


[1] Stenograma ședinței Camerelor reunite al Parlamentului României din 14 decembrie 2022, disponibilă pe pagina de internet a Camerei Deputaților la adresa: https://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=8484&idm=2&idl=5.

Extras din Stenogramă:

Domnul Adrian-George Axinia:

Anexa nr. 3/14, marginal 27, suplimentăm suma cu 3 500 mii lei, destinatã înființării și finanțării Consulatului General al României la Hanovra, Landul Saxoniei Inferioare, Republica Federală Germania.

Mulțumesc.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Marginal 27, Anexa nr. 3/14, amendamente respinse – vot. (Discuții)

Cu 268 de voturi pentru, două contra, 13 abțineri, amendamentul de la 27 a fost admis”.

[2] Stenograma ședinței Camerelor reunite al Parlamentului României din 14 decembrie 2022, disponibilă pe pagina de internet a Camerei Deputaților la adresa: https://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=8484&idm=2&idl=5.

Extras din Stenogramă:

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

Mulțumesc, domnule președinte Suciu.

Dragi colegi,

Marginal 28, 3 500 mii lei pentru înființarea și finanțarea Consulatului General al României la Birmingham, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Am locuit acolo 11 ani, rețeaua noastrã consularã existentã de abia acoperã nevoile a 300 000 de români. În realitate, acum sunt 1 300 000 de români.

Vã mulțumesc mult și vã transmit…

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulțumesc

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

…saluturi calde din partea celor din Marea Britanie.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Anexa nr.3/14, marginal 28 de la amendamente respinse – vot, vã rog.

Cu 262 de voturi pentru, unul contra, 13 abțineri, marginal 28 de la amendamente respinse a fost admis”.

[3] Stenograma ședinței Camerelor reunite al Parlamentului României din 14 decembrie 2022, disponibilă pe pagina de internet a Camerei Deputaților la adresa: https://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=8484&idm=2&idl=5.

Extras din Stenogramă:

Domnul Antonio Andrușceac:

Marginal 16… marginal 26 – mă scuzați! -: suma de 1 303 198 mii lei se va suplimenta cu 3 500 de lei. Suma este destinatã înființãrii și finanțãrii Consulatului General al României din Cagliari, Republica Italia. (Discuþii.)

Da, 3 500 mii lei.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Anexa nr.3/14, marginal 26 de la amendamente respinse – vot.

276 de voturi pentru, 6 abțineri. Amendamentul respins în comisie a fost adoptat”.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, a declarat astăzi, la Bruxelles, că au trecut trei zile de la închiderea urnelor și, totuși, președintele AEP Toni Greblă refuză să explice de ce nu se anunță rezultatele finale. „Încercăm să înțelegem cum e posibil ca […]
Adrian Axinia, deputat AUR, a atras atenția, în cadrul unei declarații susținută la Bruxelles, asupra numărului uriaș de voturi declarate nule atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele locale. „România este un stat capturat, iar puterea politică de la București, efectiv, a asasinat democrația. Spun […]
Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, susține că democrația este pusă sub semnul întrebării, în contextul în care 5% din voturile românilor exprimare la alegerile europarlamentare au fost anulate. „Într-un stat condus de hoți, nu se putea altfel decât ca aceste alegeri să fie fraudate, pornind de la […]
AUR a reușit la alegerile din 9 iunie un scor istoric. După doar 4 ani de la înființare, AUR este a doua forță politică a României după alianța comasaților. Am reușit ca în 4 ani de zile aproape să ne triplăm numărul de voturi obținute, de […]
Au trecut mai bine de 15 ore de când s-au închis urnele, iar Biroul Electoral Central refuză să publice rezultate parțiale oficiale. Între timp, sunt răspândite date neverificate, care induc intenționat lumea în eroare. Pe site-uri specializate sunt încărcate procese verbale neverificate, fără să se fi […]
Georgiana Teodorescu, candidat AUR, a prezentat duminică, 9 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, susținută la sediul din Alianței pentru Unirea Românilor, noi informații privitoare la fraudele electorale care se află astăzi în desfășurare. ”Prima și cea mai gravă despre care am aflat recent și […]