Adresată: Domnului Marcel CIOLACU, prim-ministru al României
De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi
Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Data: 07/11/2023
Obiectul interpelării: Aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Stimate domnule prim-ministru,
După accederea în NATO și intrarea în Uniunea Europeană, aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă pentru România unul dintre cele mai importante obiective de țară.
La 10 iunie 2022, în marja sesiunii de final a reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE, a fost adoptată o Foaie de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap) a României la OCDE.
Cu aceeași ocazie Consiliul OCDE a adoptat un șir de Recomandări în domenii esențiale pentru dezvoltarea economică și socială, precum politica pentru întreprinderi mici și mijlocii, oportunități mai bune pentru tineri, combaterea infracțiunilor fiscale, sau dezvoltare durabilă.
Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:
- O informație privind gradul de îndeplinire de către România a Recomandărilor formulate de Consiliul OCDE și de realizare a Foii de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap).
- Ce restanțe concrete înregistrează România în acest moment la capitolul condițiilor necesare de întrunit pentru aderarea la OCDE.
- Care este orizontul previzibil de timp în care România va adera la OCDE.
Nu există răspunsuri