Ionuț Neagu – Declarație politică – Ministerul Educației subminează sistemul de drepturi și libertăți individuale ale omului, substituindu-l cu cel al drepturilor colective de tip fascist, deschizând calea udemerizării funcțiilor publice

Doamnă președinte, stimați colegi,

Ministerul Educației a emis la 3 septembrie curent Ordinul nr. 5195 privind modificarea și completarea anexei la Ordinul nr. 4597/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Conținutul modificărilor și completărilor operate de Ministerul Educației sunt de natură să ne pună serios în gardă. Avem o problemă gravă de fond.

Astfel, una dintre modificările operate de Minister la articolul 24 prevede că ”Numirea în funcțiile de director și de director adjunct, în cazul unităților de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale și al celor cu secții de predare în limbile minorităților naționale în care sunt normate una sau mai multe funcții de director adjunct, se face cu AVIZUL SCRIS și motivat al organizației care reprezintă minoritatea respectivă în Parlamentul României sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, cu consultarea Grupului parlamentar al minorităților naționale, emis în vederea numirii și comunicat conform anexei nr. 8”. Este de ordinul evidențelor că această modificare afectează grav și discriminatoriu învățământul românesc din țara noastră, în special în cele 16 județe intracarpatice ale României.

Anterior, Ordinul de ministru nr. 4597/2021 făcea trimitere expresă la limitele articolului 97, alineatul 1 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, prevăzând, cât se poate de euroconform, CONSULTAREA organizațiilor aparținând minorităților naționale. Ministerul Educației a modificat această prevedere, înlocuind mecanismului euroconform al CONSULTĂRII cu un mecanism neeuroconform, abuziv și extremist al AVIZĂRII OBLIGATORII a tuturor candidaților pentru funcțiile de director și director adjunct din școlile în care există măcar o clasă sau grupă cu predarea în limba unei minorități naționale. Astfel, UDMR, căci despre această organizație este vorba în principal, dar și alte organizații plătite gras de la bugetul de stat al țării, au căpătat practic DREPT DE VETO nelimitat la numirea oricărui director sau director adjunct în școlile vizate.

Cunoscând relele practici neeuroconforme ale UDMR, admitem că acest drept de veto instituit de Ministerul Educației va fi îndreptat întâi de toate împotriva directorilor și directorilor adjuncți de etnie maghiară care nu promovează politicile segregaționiste ale UDMR, a celor care fac parte din alte formațiuni politice ale etnicilor maghiari sau din diverse partide din România, a celor care nu sunt angajați politic în niciun fel, precum și, mai cu seamă, împotriva directorilor și directorilor adjuncți de etnie română care nu sunt pe placul UDMR. Așadar, udemerizarea funcțiilor publice de directori și directori adjuncți în școli și aprofundarea proceselor de epurare etnică a românilor din județele intracarpatice are toate șansele să devină realitate tristă în România secolului XXI.

Astfel, UDMR și alte organizații (să zicem Forumul Democrat al Germanilor din România – FDGR, ca succesor legal recunoscut al organizației fasciste Grupul Etnic German – GEG din România) obțin, în răspăr cu legile României și normele Consiliului Europei în domeniu, statut de ENTITATE DECIZIONALĂ CU PUTERI ABSOLUTE, fără ca Ministerul Educației să prevadă vreo cale de contestație sau de atac a Avizelor abuzive și voluntariste ale UDMR și ale altor organizații plătite copios și adesea disproporționat de mult cu fonduri din bugetul de stat. Acest fapt înseamnă că, în plină epocă a DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR INDIVIDUALE ALE OMULUI, Ministerul Educației a instituit DREPTURI COLECTIVE exercitate în numele minorităților naționale. Nu veți mai putea găsi o asemenea situație în niciun alt stat al Consiliului Europei. Ministerul Educației, dar de fapt România, a creat un precedent juridic periculos în Europa de astăzi. Este de datoria noastră morală și cetățenească să denunțăm energic asemenea derapaje antidemocratice, care atentează grav la sistemul de drepturi individuale și libertăți fundamentale ale omului.

În calitate de senator român ales în circumscripția nr. 15 Covasna, îmi exprim deplina solidaritate cu Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș care a protestat contra modificărilor operate de Ministerul Educației la ordinul nr. 4597/2021 și a atras public atenția că nici în dreptul internațional nici în Constituția României nu sunt recunoscute drepturi colective ale minorităților naționale, acestea fiind promovate doar de Ungaria în cadrul geopoliticii sale hungariste, transfrontaliere

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș a amintit că în istoria României există o singură situație de consacrare de drepturi colective, în perioada 1940 – 1944, când Germania fascistă a impus țărilor satelit organisme unice de reprezentare și control a sașilor (așa zisele Grupuri Etnice Germane), chiar dacă nu toți sașii din România agreau doctrina fascistă promovată de Hitler.

În această situație, sesizez oficial Ministerul Educației, prin Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, și cer anularea punctului 3 al Ordinului de ministru nr. 5195 din 3 septembrie 2021, ca fiind în mod evident ilegal, neconstituțional și neeurocomform, ba chiar antinațional și antieuropean în litera și spiritul său, precum și prin consecințele discriminatorii grave pe care le poate comporta.

De asemenea, fac apel la avocatul poporului să intervină în acest caz în vederea remedierii legale a situației, în beneficiul tuturor cetățenilor României.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“A fost o zi lungă și foarte încărcată, pe care am petrecut-o printre fermierii din Ialomița. Din nefericire, nivelul pagubelor înregistrate aici în urma secetei prelungite din acest an este uluitor. Am vorbit cu fermieri care nu vor putea recolta niciun știulete de porumb de pe […]
De ani de zile ascultăm un refren diabolic: boala vacii nebune, gripa aviară,  pesta porcină, aberația covid. În urmă cu un an eram amenințați cu septicemia hemoragică la păstrăvi, o altă balivernă născocită de niște minți diabolice, a căror intenție este să ne lipsească complet de […]
Europarlamentarul Claudiu Târziu, liderul grupului AUR din Parlamentul European și Președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor vizitează în cursul acestei săptămâni mai multe județe din sudul țării afectate de seceta severă din acest an și de pesta micilor rumegătoare. Scopul turneului este […]
Claudiu Târziu, liderul europarlamentarilor AUR și președintele Consiliului Național de Conducere al partidului, a lansat un manifest pentru salvarea sistemului de educație din România. În prima zi a noului an școlar, eurodeputatul Claudiu Târziu solicită Ministerului Educației elaborarea unei strategii de combatere a analfabetismului la nivel […]
”Economia României, sub conducerea tandemului format din Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani. Datele economice recente reflectă o serie de provocări majore, cu perspective îngrijorătoare pentru evoluția viitoare. În al doilea trimestru al anului 2024, economia românească […]
Astăzi, în jur de 3 milioane de elevi au început școala, dintre care 180.000 de elevi au început clasa Pregătitoare, fiecare dintre aceștia având propriile vise și aspirații privind viitorul lor de oameni mari, năzuințe pe care statul român ar fi trebuit să le susțină cu […]