România de astăzi este condusă de o coaliție care vorbește despre stabilitate, dar produce haos. PSD, PNL, USR și UDMR au reușit performanța de a transforma mediul de afaceri într-un câmp de supraviețuire, nu de dezvoltare.
Antreprenorii români nu mai cer privilegii. Cer doar să fie lăsați să muncească. Cer reguli clare și un stat care să nu le stea permanent în cale. În schimb, primesc exact opusul: birocrație sufocantă și controale excesive.
Astfel, coaliția PSD–PNL–USR–UDMR demonstrează, din nou, că nu înțelege nevoile reale ale economiei românești. În loc să sprijine antreprenoriatul autohton, această coaliție contribuie activ la slăbirea lui.
Pentru un tânăr care vrea să își deschidă o afacere în România, drumul începe nu cu o idee, ci cu un zid de hârtii și taxe. Pentru un antreprenor care deja există, fiecare lună aduce o nouă teamă: ce se mai schimbă, ce taxă mai apare, ce control mai vine.
Aceasta este realitatea pe care o produce guvernarea actuală. Noi, AUR credem că lucrurile pot fi făcute altfel. Statul trebuie să înceteze să mai fie un obstacol și să devină un partener.
Asta înseamnă, în primul rând, o debirocratizare reală simțită în fiecare interacțiune dintre antreprenor și instituții.
Înseamnă reducerea poverii fiscale asupra muncii și asupra companiilor românești, astfel încât munca cinstită să nu mai fie penalizată.
Înseamnă oprirea abuzurilor: controale mai puține, dar corecte, și eliminarea celor care sunt folosite ca instrumente de presiune.
Și, nu în ultimul rând, înseamnă să le oferim românilor din diaspora un motiv real să revină și să investească acasă. Astăzi, statul îi ignoră. Mâine, ar trebui să îi sprijine.
Fără aceste schimbări, vom continua să pierdem exact acei oameni de care avem cea mai mare nevoie: oameni care muncesc, care creează, care construiesc.
Din păcate, această guvernare nu oferă niciuna dintre ele.
De aceea, este timpul pentru o schimbare reală.
Împreună reconstruim România!

Comments are closed