Gianina Șerban – declarație politică – “Guvernul Cîţu subminează rolul femeii în societate”

Doamna Gianina Şerban:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează “Guvernul Cîţu subminează rolul femeii în societate”.

Violenţa domestică este una dintre cele mai serioase probleme sociale cu care ne confruntăm în prezent, este o chestiune de sănătate publică, reprezentând totodată una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor femeii, cu efecte devastatoare în ţara noastră, din păcate, care rămâne larg nesancţionată.

În sfera relaţiilor de convieţuire şi de familie, violenţa domestică, mult amplificată în ultimul an, pe fondul măsurilor impuse de pandemia COVID-19, pune sub semnul întrebării dreptul fundamental al femeii – la viaţă, la integritate fizică şi psihică, la sănătate, la demnitate şi la libertate.

Apreciez că, prin ratificarea Convenţiei de la Istanbul şi armonizarea cadrului legal intern cu prevederile Convenţiei, România a transmis un important semnal pozitiv privind angajamentul ferm de a respecta şi de a promova o serie de măsuri prin care să se asigure o prevenţie şi o combatere adecvată a fenomenului violenţei. Cu toate acestea, mai sunt multe de făcut.

Anul acesta a explodat fenomenul violenţei asupra femeilor, nu doar în România, acesta fiind un fenomen global. Violenţa domestică a luat amploare în ţările în care a fost impusă carantina. Pandemia a agravat lucrurile, arată un studiu efectuat de ONU.

Sunt mii de victime care au obţinut ordine de protecţie, însă acestea au continuat să fie agresate, pentru că aceste ordine de protecţie nu au nicio valoare atât timp cât nu sunt însoţite de un mijloc de supraveghere, de monitorizare. Pentru siguranţa victimelor violenţei domestice, trebuie continuate eforturile, în special prin monitorizarea agresorilor cu ajutorul brăţărilor electronice, măsură implementată cu succes în 8 state membre ale UE.

În România nu a fost implementat niciun proiect pentru sprijinirea femeii agresate, deşi există un proiect de lege care aşteaptă de trei ani să fie votat de parlamentari şi care ar permite autorităţilor să folosească aceste brăţări electronice de supraveghere. După studii ale unor specialişti din penitenciare, costurile anuale de operare a unui sistem de supraveghere se situează undeva la 800 de euro, o cifră deloc mare în comparaţie cu beneficiile care pot fi aduse în protecţia reală a victimelor.

În acest context, este deosebit de important să aducem în atenţie importanţa angajamentului politic şi social, fiindcă este cu adevărat important ca întreaga comunitate să se implice activ şi să acţioneze responsabil pentru îmbunătăţirea statutului femeilor din România.

Nu în ultimul rând, doresc să subliniez un aspect deosebit de important, prioritar în politicile promovate de către UE, respectiv integrarea dimensiunii de gen în toate politicile şi programele dezvoltate la nivel naţional. Promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi reprezintă o valoare fundamentală a democraţiei.

În acest sens, faptul că în actualul Guvern există o singură femeie ministru…

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă publicarea unei prime forme a unui document intern al Comisiei Europene, adresat traducătorilor, care recomandă evitarea referirii la Crăciun și înlocuirea numelor biblice în limbajul oficial. „Niște birocrați nealeși de nimeni și care par că nu mai reprezintă pe nimeni […]
tricolor
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) îl invită pe Klaus Iohannis la Alba Iulia, la evenimentele dedicate Zilei Naționale, pentru a constata la fața locului cât de dorit mai este de români în funcția prezidențială. „Dacă vrea să fie președintele tuturor românilor, și nu doar al PNL, […]
becuri
A doua zi după învestirea Guvernului Ciucă, cel mai mare furnizor de energie electrică pentru clienții casnici din România, ELECTRICA S.A., a anunțat creșterea substanțială, de la 1 ianuarie 2022, a prețurilor de distribuție. Acestea urmează a fi majorate cu până la 84%. La fel au […]
Președintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi invită românii la “Marșul Unirii” de la Alba-Iulia pe 1 decembrie. “Alba Iulia, capitala Unirii tuturor românilor va găzdui și în acest an serbările la 103 ani de la Marea Unire de la 1918. Ca în […]
Reprezentanţii Bucovinei au declarat unirea cu România la 28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi. Iar acest episod istoric fericit se datorează în principal boierului Iancu Flondor, jurnalistului Valeriu Branişte, profesorului Sextil Puşcaru, medicului Isidor Bodea sau ofiţerului Ilie Lazăr. Iancu Flondor, […]
Către: Domnul Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor De la: Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA Obiectul întrebării:Clarificări privind situația economică a României                                       Stimate Doamnule Ministru, Având în vedere că noul Guvern al României a fost investit pe clasica procedură de repede-înainte, cu dezbateri minime […]