Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat sâmbătă, 12 octombrie, în cadrul evenimentului ”AUR pentru Oltenia”, candidații pentru alegerile parlamentare din judeţele Dolj, Mehedinţi, Gorj, Olt și Vâlcea. La eveniment au participat George Simion, președintele AUR, candidat la alegerile prezidenţiale, și Claudiu Târziu, europarlamentar AUR și președintele Consiliului Național de Conducere al AUR.
La evenimentul care a avut loc la Casa de Culturắ a Studenților din Craiova au participat peste 1.500 de membri și simpatizanți AUR.
”Mai sunt 43 de zile până la alegeri. 43 de zile în care trebuie să le demonstrăm românilor că suntem alături de ei nu doar cu vorbe, așa cum i-au obișnuit majoritatea politicienilor ultimilor 34 de ani, ci cu fapte concrete.
Cu acțiuni precum cele de la Pechea, unde colegii noștri lucrează neîncetat de câteva săptămâni pentru a se asigura că familii întregi de români afectate de inundații nu vor rămâne fără un acoperiș deasupra capului iarna aceasta.
Ușă cu ușă, stradă cu stradă, oraș cu oraș, românii trebuie să înțeleagă că noi luptăm pentru ei, că AUR este instrumentul pe care ei îl pot folosi pentru a da jos acest sistem corupt în care am ajuns să trăim.
Pentru că asta este diferența dintre noi și competiția noastră. Noi muncim cu adevărat pentru români, în timp ce Ciucă, Marcel, Lasconi sau Orban lucrează neîncetat pentru toate interesele străine țării noastre.
În timp ce noi puneam cărămidă peste cărămidă și căram saci cu ciment, ce făceau restul candidaților? Unde erau? Unde au fost în toți acești ani, în care românul de rând a devenit mai sărac, mai trist, și mai singur ca oricând?”, a spus George Simion, președintele AUR în discursul său.
”Cum e Oltenia e toată România! O țară uitată. În această Românie am ajuns să trăim. În România în care bunicii noștri își trăiesc ultimii ani din viață singuri, chinuindu-se de la o lună la alta să supraviețuiască. În România în care copiii noștri sunt lăsați de izbeliște să cadă în abisul drogurilor, al degenerării și al nepăsării. În România în care nimeni nu mai are încredere în nimeni, pentru că așa au vrut cei de la putere. Pentru că acesta a fost planul lor încă de la bun început: să ne dezbine, să ne cucerească, să ne facă să ne pierdem speranța pentru viitor.
Uitați-vă în minunata Oltenie, acest loc de care mă leagă atât de multe amintiri frumoase, ținutul lui Tudor și al lui Iancu Jianu care au tăiat din trădători, din ciocoi, când a fost nevoie”, a explicat liderul AUR.
”Același lucru îl vedem în toată țara. Tot mediul rural a fost decimat de către nepăsare și răutate. Milioane de români lăsați de izbeliște, dar sugrumați de taxe și birocrație. În timp ce capitala se îmbogățește, restul României piere. Pentru că așa au decis niște corupți care s-au erijat în elite. Este de ajuns! Gata! De aceea e nevoie de Planul Simion și implementarea celor 200 de măsuri din el. E nevoie ca tinerii Olteniei să nu mai fie hackeri în Vâlcea sau hoți de bancomate prin Italia. Avem nevoie din sud, de la Corabia, până în nord, la Vâlcea, să pregătim programatori, să pregătim un Silicon Valley în aceasta zonă abandonată. E nevoie de irigații și de piețe de desfacere pentru legumele crescute de olteni, nu să îi trimitem pe olteni la sparanghel în Germania sau la căpșuni în Italia. De aceea e nevoie ca AUR și nu PSD să fie primul în votul românilor: din Olt și până-n Gorj și până-n Vâlcea și până-n Dolj și până-n Mehedinți! Singura cale prin care vom câștiga această bătălie este prin contactul direct cu românii”, a conchis George Simion.
Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a precizat, în cadrul discursului de la Craiova, că suntem într-un moment de importanță capitală pentru țară.
”Resursele naturale, energia, sistemul bancar, industria, agricultura, cercetarea și politica externă trebuie readuse în patrimoniul național și puse să lucreze în beneficiul națiunii române. Trebuie să eliberăm societatea noastră de acest sistem monstruos de propagandă. Adevărata reformă începe din mințile oamenilor. Românii trebuie să cunoască și să înțeleagă exact situația în care a ajuns țara noastră”, a spus Claudiu Târziu.
Acesta a mai spus că ne aflăm într-o luptă pură și inegală cu un sistem antinațional, dar că, tocmai de aceea, AUR va învinge.
”Poate au fost visători care au crezut că nu o să ne mobilizăm suficient. Îi asigur că s-au înșelat”, a conchis Claudiu Târziu.
La finalul evenimentului de prezentare a candidaților pentru Oltenia, membrii și simpatizanții AUR au pornit, în frunte cu George Simion, într-un marș pe străzile Craiovei până la Teatrul Național Marin Sorescu.
https://www.facebook.com/george.simion.unire/videos/1243571460401941
Nu există răspunsuri