George Simion a semnat contracte pentru Planul SIMION cu românii din Spania

Sute de români stabiliți în Spania s-au întâlnit luni, 15 iulie, cu președintele AUR, George Simion. Cu acest prilej, aceștia au semnat și contractele de înscriere în Planul SIMION, program ce are ca obiectiv înlesnirea întoarcerii acasă a românilor din diaspora.

Avem o țară atât de bogată, cu munți, cu mare, cu Deltă, suntem în Grădina Maicii Domnului și, pe timp de pace, suntem țara care și-a alungat cetățenii. Peste 6-7 milioane de români locuiesc peste hotare. Noi, ca neam, ca țară, dispărem și în locul vostru, în România, sunt aduși indieni, pakistanezi, srilankezi sau nepalezi.(…) Pentru că este ultima noastră șansă ca națiune să ne ridicăm în picioare și să avem o țară bogată, noi am pornit un proiect care vizează și românii din diaspora, ca statul să asigure terenul și utilitățile pentru cei care vor să își construiască o casă. Am vorbit cu constructori și dezvoltatori imobiliari ca un apartament de 50 mp, cu două camere, să coste 35 de mii de euro, dând posibilitatea și oamenilor care au strânse puține economii să aibă un viitor”, a declarat George Simion, în cadrul întâlnirii cu comunitatea românilor stabiliți în Spania.

Prin Planul SIMION, liderul AUR și candidat la alegerile prezidențiale, își propune să sprijine familiile de români și să crească natalitatea.

Din ce în ce mai puțini copii se nasc în România. Se nasc mai mulți copii cu părinți români în afara granițelor și trebuie cumva să îi convingem pe acei oameni să se întoarcă în țară. Foarte mulți români lucrează în străinătate în construcții. Pe aceiași bani ar putea lucra în construcții în țară, dacă există un program dezvoltat corespunzător. Noi trebuie să construim cartiere noi și să aducem familiile tinere să își trăiască viața, că nu este o bogăție mai mare decât oamenii”, a subliniat George Simion.

La finalul conferinței, românii prezenți la conferință au semnat contractul de înscriere în Planul SIMION pentru a beneficia de o locuință la prețuri accesibile.

 

https://www.facebook.com/george.simion.unire/videos/1198165434710173

 

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Astăzi, românii din întreaga țară au demonstrat încă o dată că spiritul unirii nu este doar o pagină din istorie, ci un ideal viu, care ne dă forța de a lupta pentru viitorul și libertatea noastră. Cu ocazia Micii Uniri, AUR a organizat marșuri patriotice la […]
“Sebastian Burduja a descoperit, brusc și surprinzător, apa caldă! După ani de zile de negare și plecăciune în fața politicilor impuse de Bruxelles, acum vin senin și se prefac că sunt îngrijorați că Green Deal este nociv. Domnule Burduja, românii nu suferă de amnezie! Prin angajamentele […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, 22 ianuarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Național de Conducere (CNC). În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Totodată, în perspectiva organizării unei […]
AUR condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea noastră pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, esențială pentru revenirea la un cadru constituțional legitim. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au votat împotriva solicitării AUR în Biroul […]
“Bazându-se pe cei 28 de miliarde de euro din PNRR, guvernul a încheiat contracte de 42 de miliarde de euro. Pentru a plăti cele 42 de miliarde de euro, Guvernul a reușit să încaseze de la Uniunea Europeană puțin peste 9 miliarde de euro, din care […]
Alianța pentru Unirea Românilor solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale, în contextul în care modificările aduse legislației electorale, adoptate în mod netransparent, afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români. Printr-o încercare disperată de […]