Senatorul AUR George-Cezar Petre susține că protejarea pământului românesc în fața expansiunii fondurilor de investiții și a marilor companii străine este o obligație de securitate națională și alimentară.
Acesta avertizează că diferențele economice uriașe dintre fermierii locali și marii cumpărători din Vest au generat o creștere speculativă a prețurilor, blocând accesul românilor la resursele proprii:
„Trebuie sa luam in considerare protejarea interesului național in ceea ce priveste terenurilor agricole. Avem cea mai mare proporție a terenurilor agricole aflate în proprietatea sau sub controlul investitorilor străini. Aproximativ 40% din suprafața agricolă a României, adică patru milioane de hectare, este controlată direct sau indirect prin companii cu capital străin.
Diferențele economice uriașe dintre fermierii români și marile companii sau fonduri de investiții din vestul Europei creează un avantaj evident pentru cumpărătorii străini și determină o creștere accelerată a prețurilor terenurilor agricole.
În anul 2024, prețul mediu al unui hectar de teren agricol în România a ajuns la aproximativ 8.700 de euro, în creștere cu 4% față de anul precedent. Chiar dacă valoarea este încă sub media Uniunii Europene, ritmul de creștere afectează tot mai mult capacitatea fermierilor români de a cumpăra și păstra terenuri agricole”, a declarat senatorul AUR.
George-Cezar Petre subliniază că inițiativa legislativă a AUR vine să corecteze aceste anomalii prin introducerea unor plafoane clare de achiziție, urmând modelele de protecție deja implementate cu succes de alte state europene pentru sprijinirea capitalului autohton:
„Numeroase state europene: Polonia, Franța, Germania, Norvegia si altele, au adoptat măsuri clare pentru protejarea terenurilor agricole și pentru sprijinirea fermierilor locali. Aceste state au înțeles că terenul agricol nu reprezintă doar un bun comercial, ci o resursă strategică ce ține de securitatea alimentară și de interesul național.
Propunerea legislativă AUR urmărește tocmai protejarea fermierilor români, limitarea creșterii necontrolate a prețurilor terenurilor agricole și menținerea unui echilibru corect pe piața funciară din România.
Este o măsură necesară pentru apărarea capitalului românesc, pentru susținerea agriculturii naționale și pentru păstrarea controlului asupra unei resurse esențiale pentru țară”, a declarat senatorul AUR, George-Cezar Petre.

Comments are closed