Adresată:
Domnului Sorin-Mihai GRINDEANU, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,
Domnul Sebastian-Ioan BURDUJA, Ministerul Energiei
De către: Deputat Gabriel FLOREA
Circumscripția electorală nr.36 Teleorman
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 04.03.2025
Obiectul interpelării: Stadiul și măsurile pentru implementarea proiectului podului și hidrocentralei Turnu Măgurele – Nikopol
Domnilor miniștri,
Dezvoltarea cooperării transfrontaliere dintre România și Bulgaria constituie un pilon fundamental în consolidarea relațiilor economice, culturale și energetice dintre cele două state. Acest parteneriat nu doar că facilitează schimburile comerciale și mobilitatea cetățenilor, dar contribuie și la integrarea eficiente a celor două țări în rețelele europene de transport și energie.
În acest sens, edificarea podului și a hidrocentralei Turnu Măgurele – Nikopol reprezintă un demers strategic de anvergură, cu implicații semnificative asupra conectivității regionale și dezvoltării durabile. Prin îmbunătățirea infrastructurii rutiere și feroviare, acest proiect va stimula comerțul bilateral, va atrage noi investiții și va crea oportunități pentru întreprinderile locale. Totodată, hidrocentrala va contribui la securitatea energetică a regiunii, reducând dependența de surse externe și promovând utilizarea resurselor regenerabile. Astfel, acest proiect devine un exemplu concret de dezvoltare sustenabilă, aducând beneficii economice și sociale pe termen lung ambelor state.
Având în vedere importanța acestui proiect, domnilor miniștri, doresc să vă solicit informații detaliate privind stadiul actual al negocierilor și al acordurilor bilaterale încheiate între România și Bulgaria, în vederea demarării acestuia – există studii de fezabilitate sau alte analize tehnico-economice realizate până în prezent? În cazul unui răspuns afirmativ, care sunt concluziile acestora și ce măsuri sunt prevăzute pentru implementare? Dacă proiectul se află într-un stadiu incipient, care sunt pașii necesari pentru avansarea acestuia? De asemenea, domnilor miniștri, vă solicit clarificări privind sursele de finanțare identificate, beneficiile economice, sociale și de mediu anticipate pentru comunitățile locale, precum și un calendar estimativ al etapelor principale pentru realizarea obiectivelor propuse.
Domnilor miniștri și colegi parlamentari, mă adresez, în special, celor aleși pe listele PSD – teleormănenii v-au oferit un număr de patru mandate de parlamentari în decembrie 2024. Nouă, celor de la AUR, ne-au oferit trei mandate. Cred ca a sosit timpul să nu mai dezamăgiți, suntem aici, în primul rând, pentru a face lucrurile să meargă. Cu speranța că ați înțeles ceva din ultimele alegeri, aștept cooperare și soluții concrete pentru Teleorman!
Doresc răspuns scris.
Comments are closed