Interpelări

Focșa Dumitru-Viorel – întrebare parlamentară către M.A.I. – Instituția Prefectului județului Constanța – garant al respectării legii sau organizație internă de partid.

Către: Ministerul Afacerilor Interne

          Domnului ministru Lucian Bode

De la: Dumitru-Viorel Focșa

 Deputat AUR, circumscripția electorală Constanța

Data: 28.02.2022  

Subiectul întrebare: Instituția Prefectului județului Constanța – garant al respectării legii sau organizație internă de partid?

Stimate domnule ministru,

V-am adus la cunoștință mai multe Hotărâri ale Consiliului Local Constanța care au fost adoptate cu încălcarea legislației în vigoare. Din păcate, garantul respectării legii în județul Constanța, Instituția Prefectului, a ales să întoarcă privirea și să tacă asurzitor.

Pentru a ne lămuri împreună dacă reprezentantul Guvernului în teritoriu este mai mult membru al PNL și mai puțin prefect, vă solicit să îmi comunicați câte și ce Hotărâri ale Consiliului Local Constanța, respectiv ale Consiliului Județean Constanța au fost atacate la instanța de contencios administrativ de către Instituția Prefectului județului Constanța în perioada 1.11.2020-31.12.2021.

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.