Focșa Dumitru-Viorel – întrebare parlamentară către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului – Evoluția activelor statului român după anul 1989.

Către: Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

           Domnului președinte Ionuț-Cătălin Stancu

De la: Dumitru-Viorel Focșa

 Deputat AUR, circumscripția electorală Constanța

                                                                                    

Subiectul întrebării: Evoluția activelor statului român după anul 1989

Stimate domnule președinte

După anul 1989, ca efect al Legii nr.15/1990 si Legii nr.58/1991, statul român a demarat o amplă și, de multe ori, cel puțin controversată procedură de vânzare a participațiilor sale din cadrul companiilor pe care le deținea integral până la acea dată. Pentru a putea formula un răspuns la întrebarea „este statul român majoritar sau minoritar la el acasă?”, vă solicit să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Câte societăți cu capital integral de stat existau la 1 ianuarie 1990 și care sunt acestea;

2 Câte societăți cu capital integral de stat există în prezent și care sunt acestea?

3 Câte societăți cu capital majoritar de stat există în prezent și care sunt acestea?

4 Câte societăți cu capital minoritar de stat există în prezent și care sunt acestea?

5 Câte și ce societăti au fost privatizate integral, în sensul în care statul român nu mai deține nicio parte/acțiune, de la 1 ianuarie 1990 și până în prezent, care sunt numele cumpărătorilor și care au fost sumele încasate prin vânzarea acestora, pentru fiecare societate/obiectiv în parte?

6 Câte și ce societăți au fost privatizate parțial, în sensul în care statul român este acționar majoritar în acestea, de la 1 ianuarie 1990 și până în prezent, care sunt numele cumpărătorilor și care au fost sumele încasate prin vânzarea pachetului minoritar de acțiuni, pentru fiecare societate/obiectiv în parte?

7 Câte și ce societăți au fost privatizate parțial, în sensul în care statul român este actionar minoritar în acestea, de la 1 ianuarie 1990 și până în prezent, care sunt numele cumpărătorilor și care au fost sumele încasate prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni, pentru fiecare societate/obiectiv în parte?

8 Care din societățile privatizate integral după anul 1990 sunt funcționale în prezent?

9 Care dintre societățile privatizate parțial după anul 1990 sunt funcționale în prezent?

10 Care sunt societățile cu capital de stat ale căror acțiuni se intenționează a fi tranzacționate la bursă de către statul român?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]