Focșa Dumitru-Viorel – declarație politică – “Guvernul Ciucă pune pavilionul Ungariei la Gurile Dunării, în Sulina!”

“Guvernul Ciucă pune pavilionul Ungariei la Gurile Dunării, în Sulina!”.

Nu cred că longevivul contestat, dar cel mai protejat în ultimii 33 de ani, respectiv domnul Ion Iliescu, s-a gândit vreodată, cât a fost la putere, că UDMR va căpăta o aşa mare putere de decizie în Guvernul României, în guvernele României, pentru statul vecin, ajungând să saboteze interesele naţionale, să trădeze interesele poporului român.

Asta se întâmplă acum, în timp ce vă citesc această declaraţie, când PSD şi PNL guvernează împreună cu UDMR, respectiv cu minorităţile din acest Parlament, într-o armonie perfectă contra intereselor naţionale.

Am aflat cu stupoare că Ungaria va avea port la Marea Neagră, la Sulina, în urma unor negocieri purtate cu Guvernul României, care le-a alocat şi 200 de hectare.

Stimaţi colegi,

Aţi auzit bine, e vorba de două milioane de metri pătraţi din teritoriul României care au fost închinate Ungariei spre a facilita dezvoltarea industriei transportului maritim şi fluvial pe Dunăre.

Mai este necesar să adaug că acest lucru va afecta economic România, prin ocolirea utilizării Canalului Dunăre-Marea Neagră, sau că perspectiva dezvoltării pe această ramură a României la Sulina a fost vândută prin acest act samavolnic de trădare?

Am depus şi o interpelare către Ministerul Transporturilor şi vreau să aflu în ce condiţii a fost înstrăinat acest teritoriu.

Nu voi reuşi însă să înţeleg aceşti guvernanţi, şi nu vorbesc doar de guvernanţii de acum, fiindcă se pare că aceste demersuri au rădăcini din timpul guvernării Dragnea.

Ruşine acestor trădători de neam şi ţară!

Români, să nu-i uitaţi şi să-i taxaţi la vot, în 2024 sau la anticipate!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin […]
“De ani de zile ați demonstrat o abilitate remarcabilă de a găsi pretexte și de […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]