Focșa Dumitru – întrebare către M.A.E. – Un nou caz de epurare etnică la adresa comunității românești din Ucraina

Către: Doamna Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul afacerilor externe

De la: Domnul Dumitru-Viorel FOCŞA, deputat în circumscripția electorală nr.14, Constanța

Obiectul întrebării: Un nou caz de epurare etnică la adresa comunității românești din Ucraina

Stimată doamnă ministru,


Faptul că Ucraina duce o politică duplicitară în ceea ce privește românii din regiunile istorice care ne-au aparținut nu este niciun secret, poate doar pentru autoritățile oarbe de la București, care se fac că nu văd politicile agresive de deznaționalizare și uniformizare etnică promovate de vecinii noștri pe care îi susținem necondiționat încă de la începutul războiului.


Exemple recente, de anul trecut, precum acțiunile de la Fântâna Albă sau cazul manualelor în limba română confirmă, mai mult decât este cazul, că autoritățile ucrainene nu au nicio intenție binevoitoare față de comunitatea românească din această țară! Din păcate, se pare că nici Bucureștiul nu o are, demonstrând, până acum, doar o politică simbolică, fără a demara nicio acțiune concretă de susținere proactivă a românilor aflați de partea cealaltă a graniței nedrepte!


Vă aduc în atenție, doamnă ministru, un nou caz revoltător: cadrele didactice din Școala medie de cultură generală din satul Utkonosivk raionul Ismail, regiunea Odesa, în baza unei hotărâri a consiliului pedagogic, dar și a solicitării părinților au inițiat un demers către autoritățile locale, raionale și regionale pentru modificarea statutului școlii și reorganizarea acesteia în liceu. Din nefericire, dar așa cum era de așteptat din partea autorităților ucrainene, cererea a fost respinsă sub puerilul motiv că „nu a fost formulată corespunzător”. Până astăzi, doamnă ministru, au fost formulate 435 de cereri de înființare a liceului!


Și, în caz că nu știți, în această unitate de învățământ există 435 de elevi și un colectiv de 66 de pedagogi și personal tehnic, fiind, după capacitate și mărime, a doua școală din regiunea Odessa!
Prin urmare, doamnă ministru, vă rog să îmi răspundeți, punctual, următoarelor întrebări:
1.Ați fost informată despre situația existentă la Școala medie de cultură generală din satul Utkonosivka? În cazul unui răspuns afirmativ, vă rog să îmi prezentați măsurile pe care le-ați propus atât omologilor ucraineni, cât și instituțiilor din România însărcinate cu protecția și susținerea românilor din afara granițelor țării. În cazul unui răspuns negativ, prezentați-mi lista de acțiuni și ce instituții veți implica în rezolvarea acestei situații!


2.Ce acțiuni a desfășurat ministerul pe care îl conduceți, pe parcursul anului 2023, pentru revenirea de urgență la denumirea “limbă română”în locul sintagmei de “limbă moldovenească” folosită incorect și abuziv de către autoritățile ucrainene?


3.Având în vedere că politica extrem de agresivă a autorităților ucrainene, ce garanții poate prezenta ministerul pe care îl conduceți că vor fi menținute, în continuare, clasele cu predare în limba română în această școală românească seculară, atestată la 1857?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Simularea Evaluării Naționale arată încă o dată, dacă mai era nevoie, deficiențele sistemului de învățământ din România. Această „Românie educată” a lui Klaus Iohannis și cei în mâinile cărora a lăsat frâiele Educației. „România educată”, proiectul de suflet al președintelui Iohannis, este un eșec. Nu o […]
România continuă să fie țara contrastelor între cei care ne conduc vremelnic, care sunt niște îmbuibați în funcții publice, și între românii obișnuiți, care trăiesc cu grija zilei de mâine. În vreme ce președintele țării și foștii președinți, prim-miniștrii și miniștrii, alături de alți demnitari ai […]
După ce timp de 34 de ani a creat o legislație întreagă care favorizează Uniunea Democrată Maghiară din România, o organizație xenofobă, anti-românească, care acționează în România în coordonarea serviciilor secrete ungurești și rusești pentru a altera ordinea constitutională din România, PSD îi propune infamului Kelemen […]
Acum doi ani, la 24 februarie 2022, Rusia putinistă a declanșat un război de agresiune împotriva Ucrainei, după ce în 2014 ocupase ilegal peninsula Crimeea. Războiul numit de Moscova „Operațiune Militară Specială” a făcut sute de mii de victime omenești de ambele părți în ultimii doi […]
La 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a declarat COVID-19 pandemie mondială, iar din acel moment întreaga lume a intrat într-o cursă acerbă pentru a face față noului coronavirus despre care nu se știa prea multe, nici cum a apărut, nici de unde, a fost […]
În continuarea demersurilor făcute în Statele Unite ale Americii, vicepreședintele AUR, doctorul Sorin Muncaciu, a participat ieri în Senatul SUA la o masă rotundă organizată de senatorul Ron Johnson. Politicianul american Ron Johnson a organizat ieri, în Senatul SUA, o masă rotundă la care au participat […]