Florin Popovici – Întrebare parlamentară – Solicitare de informații privind valoarea totală a sumei datorate furnizorilor de energie

Adresată:

Domnului Sebastian-Ioan BURDUJA, Ministerul Energiei

De către: Deputat Florin-Cornel POPOVICI

Circumscripția electorală: nr. 37 Timiș

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 05.03.2025

Obiectul întrebării: Solicitare de informații privind valoarea totală a sumei datorate furnizorilor de energie

 

Stimate Domnule Ministru,

În contextul actual al pieței energetice, caracterizat de măsuri legislative și administrative menite să atenueze impactul economic al creșterii prețurilor la energie, consider esențială o înțelegere detaliată a obligațiilor financiare generate de mecanismele de plafonare a prețurilor. Aceste măsuri, deși necesare, au un impact semnificativ asupra bugetului de stat și asupra fluxurilor financiare din sectorul energetic.

Din acest considerent, și în aplicarea prevederilor art. 33 alin. (4) din Legea nr. 94/8 septembrie 1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată cu modificările și completările ulterioare și în aplicarea art. 64 din Constituția României, art. 34 lit. d) și i) din Legea nr. 96/21 aprilie 2006, privind statutul deputaților și al senatorilor, art. 202 lit. d) și i) din Regulamentul Camerei Deputaților (publicat în M.O. nr. 1181/27.11.2024), vă rog să îmi puneți la dispoziție următoarele date, după cum urmează:

1. Valoarea totală a sumei datorate furnizorilor de energie pentru acoperirea diferențelor de preț rezultate din aplicarea măsurilor de plafonare a tarifelor, la data de 31.12.2024.

2. Detalierea valorii datorate, defalcată pe următoarele categorii:

a. Tipul de furnizori (energie electrică, gaze naturale);

b. Sume restante, în funcție de termenul de plată;

c. Compararea obligațiilor financiare cu alocările bugetare destinate compensării.

3. Datele aferente livrărilor de energie, importurilor și exporturilor de energie cu următorele detalii:

a. Data furnizării;

b. Data achiziției;

c. Furnizori, respectiv clienți;

d. Valoarea efectivă;

e. Termene de plată;

f. Termen de încasat;

g. Unitatea monetară (lei/euro/dolar).

4. Soldul rămas la 31.12.2024, pe componența și vechimea acestuia;

5. Evoluția valorilor menționate mai sus până la data prezentei solicitări, indicând modificările semnificative și cauzele acestora.

6. Toate informațiile suplimentare care pot facilita o analiză riguroasă a mecanismelor financiare asociate plafonării prețurilor.

Aceste informații sunt fundamentale pentru evaluarea impactului financiar al plafonării prețurilor asupra economiei și pentru propunerea unor soluții sustenabile în vederea protejării consumatorilor și echilibrării bugetului public.

Solicit răspuns în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]