Adresată: Curții de Conturi a României, doamnei președinte Mirela CĂLUGĂREANU
Spre luarea la cunoștință: Membrii Plenului Curții de Conturi a României
De către: Florin-Cornel POPOVICI, deputat
Circumscripția electorală: nr. 37, Timiș
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Obiectul întrebării: funcționarea Comitetului de etică al Curții de Conturi și stadiul alinierii normelor interne la cadrul INTOSAI publicat de instituție în traducere oficială (ISSAI 130, ISSAI 140 ed. 2025, INTOSAI-P 20)
Stimată doamnă Președinte,
În calitate de deputat și membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților, în exercitarea controlului parlamentar și având în vedere raporturile constituționale ale Curții de Conturi cu Parlamentul, vă adresez prezenta întrebare privind funcționarea Comitetului de etică al instituției și stadiul alinierii normelor interne la cadrul profesional INTOSAI, întrucât documentele publice ale Curții de Conturi relevă existența unor obligații periodice de raportare în materia eticii și integrității, precum și publicarea, în traducere oficială, a standardelor și principiilor INTOSAI relevante pentru etică, managementul calității, transparență și responsabilitate.
I. Temeiul de drept
Prezenta întrebare are în vedere următoarele dispoziții:
– art. 140 din Constituția României, care consacră statutul constituțional al Curții de Conturi și raporturile acesteia cu Parlamentul, inclusiv obligația de a prezenta anual Parlamentului raportul asupra conturilor de gestiune ale bugetului public național;
– art. 34 lit. d) și lit. i) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind dreptul deputatului de a pune întrebări și de a face interpelări, precum și dreptul de control parlamentar sub toate formele de exercitare a acestuia;
– art. 198, art. 199 alin. (3) și art. 202–203 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat în Monitorul Oficial nr. 1181 din 27 noiembrie 2024, privind regimul întrebărilor scrise și termenul de răspuns;
– art. 212 și art. 213 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, privind dreptul deputaților de a solicita și de a obține informațiile și documentele necesare exercitării mandatului parlamentar.
Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi, în forma actualizată publicată în anul 2019, instituie obligații documentare precise: structurile centrale și camerele de conturi transmit lunar Comitetului de etică informări pe probleme etice, departamentele depun informări trimestriale, iar Comitetul de etică centralizează trimestrial datele privind etica și integritatea. Totodată, Curtea de Conturi a publicat pe pagina proprie traducerile oficiale în limba română ale cadrului INTOSAI de declarații profesionale, între care ISSAI 130 — Codul etic (ed. 2019, care introduce cerințe exprese la nivel de instituție), ISSAI 140 — Managementul calității pentru SAI (ed. 2025) și INTOSAI-P 20 — Principiile de transparență și responsabilitate, al cărui Principiu 3 cere ca sistemul de asigurare a calității să fie supus periodic unei evaluări independente.
Codul de conduită din 2019 a fost elaborat, potrivit propriului preambul, având în vedere „recomandările cuprinse în Codul de conduită etică al INTOSAI, care, în respectul principiilor adoptate la Congresul de la Lima din anul 1977, s-a constituit ca un fundament pentru codurile instituțiilor supreme de audit” — versiune anterioară restructurării ISSAI 130 din 2019, iar manualele de audit și ghidul de eșantionare în vigoare datează din anul 2023, anterior ediției 2025 a ISSAI 140 — împrejurare care nu implică, prin ea însăși, o neconformitate, dar care justifică întrebarea privind stadiul alinierii.
Față de cele de mai sus, vă solicit să comunicați, în scris, următoarele informații și documente justificative:
1. Cu privire la activitatea Comitetului de etică (2019–2026):
a) situația centralizată, pe ani, a informărilor lunare și trimestriale primite de Comitetul de etică, cu numărul problemelor de etică semnalate și măsurile dispuse;
b) centralizările trimestriale întocmite de Comitetul de etică, în copie sau în extras comunicabil, în măsura în care nu conțin date cu caracter personal nesusceptibile de anonimizare;
2. Cu privire la alinierea normelor interne de etică:
a) stadiul actualizării Codului de conduită etică și profesională în raport cu arhitectura ISSAI 130 (ed. 2019), inclusiv existența unui proiect de act intern și calendarul adoptării, dacă este cazul;
3. Cu privire la managementul calității:
a) stadiul alinierii sistemului de management al calității și a manualelor de audit la ISSAI 140 (ed. 2025), inclusiv calendarul de revizuire, dacă există;
b) dacă, începând cu anul 2018, sistemul de asigurare a calității activității de audit a fost supus vreunei evaluări independente sau evaluări inter pares (peer review) și, în caz afirmativ, transmiterea raportului de evaluare, în copie sau în extras comunicabil.
Solicit comunicarea unui răspuns scris, în termenul prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaților, precum și anexarea documentelor justificative aferente fiecăruia dintre aspectele solicitate.

Comments are closed