Deputatul AUR, Fabian Radu, condamnă în termeni duri afirmațiile recente făcute în spațiul public de un deputat român cu privire la boicotul orelor de religie. Potrivit acestuia, asistăm la o formă clară de incitare la ură față de care autoritățile trebuie să se sesizeze.
„USR a descoperit, prin vocea membrei în Comisia de învățământ, cauza principală a deficiențelor din sistemul de educație. A înțeles de ce nu funcționează școala și ce trebuie făcut pentru a rezolva această problemă. Soluția „revoluționară”? Părinții copiilor să boicoteze orele de religie și să nu-i mai înscrie la această disciplină pentru că mai bine dorm sau se plictisesc.
O asemenea aversiune împotriva religiei nici comuniștii nu aveau. Iar totul a plecat de la faptul că elevii sunt așteptați să participe și la slujbele Bisericii. Religia nu este doar o știință, ci este o trăire, un mod de viață și singurul element de legătură care ne-a mai rămas cu rădăcinile noastre, cu valorile noastre creștine, autentice. Dar este ceva ce USR nu are cum să înțeleagă, pentru că interesul lor este să ne transformăm într-o societate dezrădăcinată și ștearsă de orice urmă de tradiție și moștenire, o societate ale cărei valori să le poată rescrie ei după cum doresc, folosind inepții cu titlu de valori.
O conștiință curată s-ar simți rușinată de o asemenea afirmație. Însă doamna deputat nu doar că a făcut-o public, ci o transmite cu titlu de recomandare pentru alții. Ce vă recomanda, doamnă deputat, să formulați dumneavoastră asemenea sfaturi? În afară de funcția pe care o ocupați vremelnic și se pare că degeaba.
Din păcate, trăim vremuri în care cei care emit asemenea afirmații consideră că își exercită dreptul la libera exprimare, dar, de fapt, este un exemplu de manual de incitare la ură, dezbinare și răzvrătire. Atât socială, cât și școlară și culturală. Dacă cineva consideră că are libertatea de a exprima orice gând îi trece prin cap fără niciun pic de responsabilitate, atunci corect ar fi ca legea să fie aplicată unitar, fără dublu-standard, iar cei care incită la ură prin astfel de mesaje cu titlu de recomandare să suporte consecințele propriilor acțiuni.
Doamnei deputat ar trebui să îi crape obrazul de „expert” în educație de rușine pentru astfel de afirmații și asemenea conduită. USR a făcut parte din diferite guverne de-a lungul timpului, dar nu a livrat nimic pentru educație. Iar acum au găsit un nou pretext să atace Biserica, un atentat mârșav la adresa generațiilor viitoare”, a declarat deputatul AUR, Fabian Radu.

Comments are closed