Evdochia Aelenei – Întrebare către Ministrul Sănătății – Activarea certificatului verde

Adresată: Domnului Ministru al Sănătății, Atila Cseke

De către: Senator AELENEI EVDOCHIA

Circumscripția: nr. 14, Constanţa

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 17.11.2021

Obiectul întrebării: activarea certificatului verde

Stimate domnule Ministru Atila Cseke,

          Încă de la început, vreau să menționez faptul că impunerea ,,certificatului verde,, este o măsură discriminatorie, imorală și în același timp inutilă. Ca și cadru medical, nu văd niciun avantaj pe care acest certificat, poate să-l aducă în lupta aceasta cu virusul.

         Însă, pentru că sunt persoane care au căzut în capcana dumneavoastră și au cedat presiunilor și șantajului, și în cele din urmă au făcut vaccinul pe care doriți să-l impuneți cu forța, sau persoane care au trecut prin boală și doresc obținerea acestui certificat, se ridică o nouă întrebare, cu privire la data după care certificatul se poate activa.

         Deși certificatul se poate obține imediat după vaccinare, activarea acestuia se realizează după mai bine de 10 zile. În tot acest timp, persoana respectivă nu beneficiează deloc de ,,libertățile,, conferinte de vaccin, pentru că până la urmă despre acest lucru este vorba și nicidecum despre sănătate, imunizare sau luptă cu boala.

         Astfel, conform prerogativelor dumneavoastră și în baza atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. Care sunt motivele pentru care certificatul verde se activează după un timp așa de îndelungat?
  2. Care este diferența dintre, să zicem, 2 zile sau 14 zile, de după boală sau după vaccin, din punct de vedere sanitar și medical?
  3. Aveți în vedere modificarea termenului de activare al certificatului verde?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI           În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 alin din Constituția României, republicată, respectiv cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru completarea […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAȚILOR           În conformitate cu prevederile art. 74 alin din Constituția României, republicată, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor” spre dezbatere și adoptare. De asemenea, adresăm rugămintea de a […]
Telenovela falimentului Euroins a ajuns într-un moment final. Tribunalul București a declarat falimentul Euroins ca urmare a solicitării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În acest moment, peste 2,7 milioane de români care au polițe de asigurare la Euroins sunt în situația în care trebuie să achiziționeze […]
Adresată:  Domnului Árpád ANTAL, primar al municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna. De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 07/06/2023 Obiectul întrebării: Restaurarea necropolei internaționale […]
Adresată: Domnului CSEKE Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 31/05/2023 Obiectul interpelării: Hotărârea de Guvern pentru accelerarea reabilitării Palatului Justiției din […]
Adresată:   Domnului Nicolae Ciucă, Prim-ministrul României Domnului Florin Spătaru, Ministrul Economiei Domnului Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor Publice De către: Senator Adrian Costea Grupul Parlamentar AUR Şedinţa Senatului din: 7 iunie 2023 Obiectul întrebări: Invocarea lipsei fondurilor pentru salarizarea decentă a profesorilor Stimate domnule prim-ministru, Stimați domni […]