Evdochia Aelenei – Interpelare – Mor pacienți pe capete în spitalele din România!

Adresată:  Către Alexandru  RAFILA  –  Ministrul  Sănătății; 

De către: Senator  AUR Evdochia Aelenei ;

Circumscripția electorală: nr. 14 Constanța;

Şedinţa Senatului Romaniei din data de: 16.04.2024

Obiectul înterpelării:Mor pacienți pe capete în spitalele din România!

    

Domnule Ministru,

     În momentul în care elaborez prezenta interpelare se desfășoară din plin scandalul mediatic privind evenimentele tragice de la Spitalul Pantelimon din București.

     Suntem informați că s-au constituit mai multe echipe de control și anchetă care vor lămuri împrejurările și cauzele care au condus la decesul simultan a mai multor pacienți internați în acest spital.

     Nu intru în alte amănunte, aștept concluziile celor care anchetează evenimentele.

     Mă voi referi la un aspect care ține de modul de administrare a spitalelor, la relațiile oficiale de comunicare dintre acestea și Ministerul sănătății și mai departe a ministerului cu opinia publică.

     Aspectul pe care îl ridic se referă la întârzierea nepermis de mare dintre momentul în care au avut loc primele decese și momentul în care evenimentele au apărut în mass media. Ceea ce putea să dureze câteva minute, anunțarea evenimentelor petrecute în spital, a durat mai multe zile.

     De ce s-a aflat așa de târziu?

     Când au fost anunțați membrii familiilor celor decedați?

     De ce nu s-au luat măsuri după constatarea primului deces?

     Ministerul sănătății, dumneavoastră ca ministru când ați aflat?

     Tot din mass media ca noi cetățenii obișnuiți?

     Ce spun regulamentele despre comunicarea evenimentelor cu morți din spitale și în ce măsură au fost acestea respectate?

     Ce ar trebui îmbunătățit pe  linia sistemului informațional-comunicațional, a transparenței administrării actelor medicale?

     Sunt toate acestea probleme care au legătură cu administrația spitalelor de care răspundeți politic și administrativ.

      Aștept, în conformitate cu regulamentele parlamentare, răspunsul scris la Senatul României.

 

 

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor este alături de popor! George Simion, împreună cu parlamentarii AUR, a depus astăzi, la Curtea Constituțională, solicitări de revizuire a hotărârii CCR privind anularea alegerilor prezidențiale și reluarea procesului electoral cu cel de-al doilea tur. ”Nu este o formă de presiune, cum […]
“PSD și PNL au mințit bătrânii și au încălcat în mod flagrant legea, iar acum pensionarii sunt ținuți în sărăcie. Este inadmisibil ca un drept constituțional, precum pensia, să fie viciat de inflație. În ultimii patru ani, PSD și PNL au dublat prețurile, iar venitul real […]
România se află într-un moment de cotitură istorică. Decizia abuzivă a Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale a declanșat un val de indignare națională. Românii ies din nou în stradă, după 35 de ani, pentru a-și apăra votul și democrația. Pe 12 ianuarie, de la […]
În contextul în care resursele naturale ale României sunt externalizate cu acordul actualei guvernări, senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă asupra faptului că gazul extras din Marea Neagră nu va fi valorificat în beneficiul țării noastre, ci va fi exportat către Germania, Ungaria […]
Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a declarat că măsurile incluse în ordonanța austerității, sau ordonanța trenuleț, sunt o greșeală majoră pentru economia României. Acesta a subliniat că, în loc să sprijine acest sector esențial, Guvernul a ales să impună taxe suplimentare care vor duce la creșterea costurilor […]
AUR a condamnat încă din momentul în care au apărut primele informații cu privire la controversata „Ordonanță Trenuleț” măsurile pe care guvernul Ciolacu 2 vrea să le ia. Am spus că este un act care lovește în angajații din IT, construcții și agricultură, afectează pensionarii, tinerii […]