Evdochia Aelenei – Declarație politică – Opt ani de la Colectiv. Unde sunt spitalele promise?

Adresată de către: senator Evdochia Aelenei

Circumscripția electorală: nr 14, Constanța

Grupul Parlamentar: AUR

Ședința Senatului din data de : 1.11.2023

Titlul interpelării: Opt ani de la Colectiv. Unde sunt spitalele promise?

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Săptămâna aceasta s-au împlinit opt  ani de la tragedia de la Colectiv, în care 64 de oameni și-au pierdut viața și alți peste 160 au fost răniți.

Cele patru centre de mari arși promise au rămas doar pe hârtie, iar România nu are nici astăzi un centru pentru tratarea marilor arși, cu toate promisiunile  miniștrilor care s-au perindat pe la cârma Ministerului Sănătății.

Încă din 2014 era aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens, ce prevedea că urmează să fie construite patru centre: două la București, unul la Timișoara și unul la Târgu Mureș. A văzut cineva aceste spitale sau au rămas doar promisiuni mincinoase, reînnoite ori de câte ori se întâmplă câte o nenorocire care arată cât de neputincioase și indiferente sunt autoritățile statului?

Anul acesta am fost luați pe nepregătite din nou, când a avut loc explozia de la Crevedia, iar răniții au trebuit duși care încotro, în puținele instituții spitalicești capabile să gestioneze cazuri de mari arși. Din nou, a trebuit să ne trimitem răniții în străinătate, ca o țară de mâna a doua, veșnic la mila Europei, veșnic incapabilă să aibă grijă de proprii cetățeni.

La opt ani de la tragedia de la Colectiv, supraviețuitorii incendiului și familiile celor morți privesc cu gust amar incompetența statului român. Pe lângă durerea lăsată de rănile incendiului sau de pierderea celor dragi, așteaptă cu disperare o schimbare. Care întârzie să apară.

La opt ani de la Colectiv, avem doar 24 de paturi în unități funcționale pentru arși care pot trata arsuri medii și nicidecum de o mare complexitate și multe, foarte multe alte centre „pe hârtie”. Dintre cele 24, singurele care se apropie de standarde și conformitate sunt cele 6 paturi de la Spitalul de Urgență Floreasca din București.

Șase paturi la o țară întreagă? Șase locuri în atâția ani în care, din nefericire, tragediile nu ne-au ocolit? Este o bătaie de joc și o incompetență cum rar se pot vedea la o țară modernă și civilizată membră a Uniunii Europene.

“Poate promisiunile au fost prea mari sau poate angajamentul unor persoane care trebuiau să miște lucrurile a fost prea mic”, declara nonșalant președintele Klaus Iohannis în luna august, la câteva zile de la explozia de la Crevedia și la opt ani după Colectiv

Vă asigur că niciun cetățean român nu găsește alinare și confort în faptul că unii sau alții, aflați la putere, au fost prea incompetenți și indiferenți să schimbe lucrurile.

Românii vor să știe că au un sistem de sănătate pregătit să le întâmpine nevoile și că promisiunile se și concretizează, nu rămân doar vorbe în vânt.

Câte alte tragedii trebuie să se mai întâmple? Câte alte declarații sterile trebuie să mai ascultăm? Câte alte promisiuni mai pot primi cetățenii acestei țări?

Pentru toate există o limită. Vrem o țară cu un sistem sanitar care să ne ofere siguranță și încredere. Vrem o țară în care să vedem măcar un minim de efort și interes din partea autorităților. După opt ani de Colectiv și nenumărate alte tragedii care au arătat neputința conducătorilor noștri, cerem atât de mult?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]