
Adresată: Ministerului Finanțelor, domnului ministru Alexandru Nazare,
De către: Deputat Elena DOBOŞ, circumscripția electorală nr.38 TULCEA
Obiectul întrebării: Impactul economic al focarelor de variolă ovină și caprină asupra sectorului agroalimentar și a economiei județului Tulcea.
Stimate Domnule Ministru,
La data de 28 august 2026, în județul Tulcea au fost confirmate patru focare de variolă ovină și caprină, în localitățile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile și Ostrov, iar autoritățile sanitar-veterinare au mobilizat peste 100 de medici veterinari pentru monitorizarea unui efectiv de 355.212 de animale din județ. Dincolo de dimensiunea sanitară a acestei crize, de care se ocupă instituțiile de resort, există o dimensiune economică pe care nu o putem ignora și care intră direct în atenția Ministerului Finanțelor. Sectorul creșterii ovinelor și caprinelor, împreună cu întregul lanț agroalimentar care depinde de el, reprezintă o parte importantă a economiei județului Tulcea, iar o criză de această amploare riscă să lovească în locuri de muncă, în afaceri locale și în veniturile a numeroase familii.
Atunci când exporturile sunt blocate, iar animalele sunt sacrificate sau puse sub restricție, efectele se propagă în tot lanțul economic: de la crescător, la procesatori, la transportatori, la comercianți și la micile afaceri care trăiesc din acest sector. Pentru un județ ca Tulcea, care se confruntă deja cu depopulare și cu un șomaj care lasă multe familii fără venituri sigure, o asemenea lovitură economică poate fi devastatoare. Există posibilitatea ca aceste focare, cumulate cu criza Pestei Micilor Rumegătoare și cu suspendarea exporturilor de ovine, să provoace pierderi de milioane de lei economiei județului Tulcea și să ducă la pierderea unor locuri de muncă greu de recuperat.
Având în vedere cele expuse, vă solicit răspuns punctual la următoarele întrebări: