
Adresată: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnului Tánczos Barna, Viceprim-ministru, ministru interimar
De către: Deputat Elena DOBOŞ
Circumscripția electorală: nr. nr.38 TULCEA
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Obiectul interpelării: Abandonul fermierilor din nordul Dobrogei în fața intermediarilor: lipsa infrastructurii de depozitare și a utilajelor agricole în județul Tulcea
Stimate Domnule Ministru,
Județul Tulcea are un potențial agricol real și documentat. Comuna Baia, considerată unul dintre motoarele economice ale nordului Dobrogei, concentrează o activitate agricolă semnificativă, cu suprafețe cultivate extinse și fermieri care lucrează pământul de generații. Cu toate acestea, în lipsa unor infrastructuri elementare de depozitare și a accesului la utilaje agricole moderne, acest potențial rămâne captiv unui mecanism pe care fermierii îl cunosc prea bine: recolta se vinde direct din câmp, la prețuri impuse de intermediari, fără nicio putere de negociere din partea producătorului.
Nu este vorba despre o problemă nouă și nu este vorba despre o excepție locală. Este vorba despre un sistem care funcționează în defavoarea fermierului român de zeci de ani și pe care politicile agricole naționale nu l-au rezolvat. Fermierul din Tulcea muncește, recoltează și vinde ieftin pentru că nu are unde să depoziteze, nu are cu ce să prelucreze și nu are când să aștepte un preț mai bun. Intermediarul cumpără la prețul lui, depozitează, așteaptă și vinde scump. Diferența o pierde fermerul, o pierde comunitatea, o pierde județul. Statul? Doar asistă!
Granturile pentru depozite și utilaje agricole există pe hârtie, în diverse scheme de finanțare europeană și națională. În practică, accesul fermierilor mici și mijlocii din zone precum nordul Dobrogei este blocat de condiții de eligibilitate pe care exploatațiile familiale nu le pot îndeplini, de birocrație care descurajează orice inițiativă și de termene care nu țin cont de ritmul agricol real. Rezultatul este că banii europeni destinați modernizării agriculturii românești ajung, în proporție covârșitoare, la structuri agricole deja consolidate, lăsând în urmă exact comunitățile care ar avea cea mai mare nevoie de ei.
În acest context, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde punctual la următoarele întrebări: