Eduard Koler (deputat AUR): „Hidroelectrica nu se mai listează ca acum trei ani, ci se vinde pe ascuns, cu discount, către investitori aleși”

Deputatul AUR Eduard Koler avertizează că statul pregătește o nouă cedare a controlului asupra Hidroelectrica printr-o procedură rapidă și netransparentă, în afara unei oferte publice deschise, prin mecanismul ABB, care favorizează investitori instituționali selectați și ridică suspiciuni grave privind prețul, accesul și interesele reale din spatele tranzacției.

„Hidroelectrica nu se mai vinde public: pachetul urmează să fie plasat prin metoda ABB – Accelerated Book Building – adică vânzare rapidă către investitori instituționali.

Hidroelectrica este deja listată la bursă cu un pachet de 20%.

Transparența există, piața există, iar oricine poate cumpăra acțiuni în mod curent.

Fiind deja listată, nu mai vorbim despre listare, ci despre o vânzare.

Diferența este modul în care se face această vânzare.

Nu prin ofertă publică, deschisă tuturor, în care prețul se formează prin competiție largă, ci prin ABB – un mecanism rapid, intermediat de bănci, în care pachetul este oferit direct unor investitori instituționali.

Concret, nu piața vine să cumpere, ci cumpărătorii sunt căutați.

Băncile de investiții contactează fonduri mari, strâng rapid ofertele și închid tranzacția într-un timp foarte scurt.

Acest tip de plasament se face, de regulă, cu discount față de prețul din piață – în discuție fiind intervale de 10-15% – tocmai pentru a asigura închiderea rapidă.

Asta înseamnă două lucruri simple: vânzarea nu este deschisă tuturor și nu se face la cel mai bun preț rezultat dintr-o competiție largă.

Întrebarea care rămâne nu este una tehnică, ci de principiu: cine sunt investitorii instituționali care au acces efectiv la această tranzacție și în ce condiții sunt selectați?

Și răspunsul este: ce țară s-a implicat activ în alegerile din România? Cui i se plătește locul?

E ca la fanarioți! Doar ca vin din direcția vest, acum!

Să fie clar, atunci când alegi un mecanism rapid și închis, nu doar că vinzi un activ, ci alegi și cui îi permiți să intre în el”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.

Distribuie acest articol!