Dumitru Tilea – Declarație politică – Istoria oglindită în monumente și documente în zona Turnu Măgurele-Islaz

        La Turnu Măgurele se află unul dintre cele mai puternice simboluri ale ,,Războiului de İndependenţă’’. Monumentul independenţei din Turnu Măgurele a fost ridicat pentru a marca momentul în care România şi-a câştigat independenţa faţă de imperiul otoman între anii 1877-1878.

         Turnu Măgurele a fost unul dintre punctele esenţiale în timpul războiului.

         De aici  armata română a trecut Dunărea pentru a lupta alături de ruşi în bătăliile decisive din Bulgaria. Oraşul nu a fost doar martor,a fost poarta de intrare în istorie.

        Monumentul impunător şi sobru, reprezintă soldatul român drept, hotărât, privirea înainte, nu este un erou idealizat, este un om simplu devenit simbol şi de aici apare partea interesantă. În perioda interbelică astfel de monumente nu erau doar comemorări, erau instrumente de educaţie naţională.

         Copii erau aduşi aici, se ţineau discursuri, se depuneau coroane, se construia memoria colectivă. Astăzi câţi dintre noi mai ştim exact ce reprezintă?

         İndependenţa din 1877 nu a fost un cadou, a fost plătită cu mii de vieţi.

         Turnu Măgurele a simţit direct tensiunea acelui conflict: trupele, logistica, trecerea peste Dunăre, toate au transformat oraşul într-un punct nevralgic, iar monumentul nu este doar o piatră din bronz, este o amintire ce se  construieşte prin sacrificii.

        Turnu Magurele este un oraş al istoriei, tinerii noştrii trbuie să înţeleagă că această zonă a ţării noastre musteşte de istorie, există aici o cetate dacică, există în zonă o localitate ISLAZ, care şi acum poartă amprenta Revoluţiei de la 1848 prin celebra ,,Declaraţie de la Islaz’’, document programatic redactat de importanţi oameni politici ai vremii: Ion Heliade Rădulescu, Cristian Tell, Ştefan Golescu, Nicolae Bălcescu.

       Organele locale şi judeţene ar trebuii să se ocupe mai mult de popularizarea zonei de sud a judeţului Teleorman pentru că  numai aşa tinerii zilelor noastre se vor  intersecta cu bogata istorie a ţării noastre.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Creșterea explozivă a prețurilor la energie, blocarea investițiilor strategice și […]
Către: Domnul Marian-Cătălin Predoiu, viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, ministru interimar […]