Dumitru Focșa – întrebare către Ministerul Justiției – Numărul de procurori cu zero rechizitorii

Către: Doamna Alina-Ștefania GORGHIU, ministrul justiției

De la: Domnul Dumitru-Viorel Focșa, Deputat în circumscripția electorală 14 Constanța

Subiectul întrebării: Numărul de procurori cu zero rechizitorii

                                                Doamnă ministru,

          Din păcate justiția română este afectată de numeroase scandaluri, cele mai grave fiind cele de complicitate cu infractorii, timpii mari de lucru, numeroase erori judiciare care distrug vieți, ingerințe ale politicului, autoacordarea de salarii și privilegii imense raportate la activitatea avută, lipsa răspunderii, de eventuale condamnări, nici nu mai amintesc, întrucât acestea sunt, practic, inexistente.

          Aceasta este imaginea unei puteri în stat care se dorește a fi independentă și în serviciul cetățeanului!

Prin urmare, doamnă ministru, vă rog să îmi transmiteți care este numărul total de procurori din România, defalcat, pe județe, precum și câți dintre aceștia au încheiat anii 2022 și 2023 având zero rechizitorii, defalcat, pentru fiecare an și județ în parte.

 De asemnea, vă rog să îmi precizați care este totalul salariilor primite pe parcursul anilor 2022 și 2023 de procurorii cu zero rechizitorii.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]