Dumitru Flucuș, deputat AUR: „Marea soluție a lui Marcel Boloș cu privire la sigiliul aplicat mărfurilor din Ucraina a fost propusă de AUR încă din aprilie 2023!”

Timp de aproape un an Guvernul PSD-PNL a stat nepăsător la problemele cu care se confruntă fermierii și transportatorii români. Au evitat cât au putut de mult să găsească soluții pentru aceștia. Însă, în vreme ce guvernarea Ciolacu-Ciucă a ignorat cele două categorii profesionale, AUR a venit cu soluții, la fel cum a făcut și de această dată pentru a rezolva revendicările acestora.

Spre exemplu, încă de anul trecut, din luna aprilie, AUR a depus un proiect de lege pentru a sigila orice transport care vine din Ucraina și a-i pedepsi penal pe cei care intervin asupra sigiliului. Am spus încă de atunci că acest lucru trebuie făcut de urgență și că mărfurile ucrainene pot tranzita teritoriul național, dar ele nu trebuie să rămână în țara noastră unde nu fac decât să distorsioneze piața. De asemenea, fermierii și transportatorii ucraineni nu trebuie să aibă prioritate față de cei români pe teritoriul țării noastre. Trebuia intervenit încă de anul trecut.

Ce vedem acum din partea Guvernului Ciolacu? Marcel Boloș, ministrul finanțelor, anunță o soluție „inovatoare” pentru ei: sigiliul electronic! Adică aceeași propunere pe care AUR a făcut-o de aproape un an și pe care o luau în derâdere reprezentanții celor două partide în acel moment.

Data viitoare, stimați guvernanți de la PSD și PNL, ascultați de propunerile pe care AUR vi le face, pentru că soluțiile pe care le facem vin din partea unor specialiști, nu sunt inventate, ca în cazul vostru, noaptea târziu în birourile din Kiseleff și Modrogan.

Dacă în privința sigiliului ați așteptat un an să vă dați seama de utilitatea acestei măsuri, măcar acum țineți cont de propunerile pe care AUR le-a făcut săptămâna trecută și rezolvați problemele cu care se confruntă fermierii și transportatorii.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, explică cum coaliția Ciolacu-Bolojan-Kelemen aplică legea fundamentală a României, Constituția României. “Textul legal care guvernează procedura de suspendare a președintelui este următorul: „(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor […]
Asistăm la o realitate îngrijorătoare în România: marile lanțuri de hipermarketuri au monopolizat piața, iar statul, prin Consiliul Concurenței, nu doar că tolerează această situație, ci pare să fie complice! În toată Europa, există reguli clare: pe un anumit sector, un brand poate avea maximum două […]
Liderul grupului AUR din Senat, Petrișor Peiu, a acuzat reprezentanții coaliției de guvernare PSD-PNL de sabotarea opoziției, după ce Comisia de la Veneția a cerut o întrevedere cu parlamentarii AUR pe tema comasării și fraudării alegerilor, dar conducerea Senatului nu a informat grupul AUR cu privire […]
Deputatul AUR, Dan Tanasă, demontează ipocrizia PSD și a senatorului traseist Daniel Zamfir, care s-a lăudat ieri în Parlament cu campania PSD denumită “CUMPĂRĂ ROMÂNEȘTE”. „L-am auzit ieri pe Daniel Zamfir cum se dădea mare apărător al intereselor românilor și lăuda o campanie fictivă a PSD […]
George Simion, președintele AUR, a declarat miercuri seară, la finalul votului din plenul celor două camere ale Parlamentului că s-au depus, pentru a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. ”Am depus a treia oară semnăturile pentru suspendarea lui Klaus Iohannis. Este absolut inadmisibil ce […]
AUR denunță abuzurile coaliției și solicită punerea pe ordinea de zi a Parlamentului suspendarea lui Klaus Iohannis! Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj ferm de la tribuna Parlamentului, acuzând fraude, manipulare și indiferență față de cetățeni. “Plafonul nesimțirii de a-l lăsa pe plăvanul de […]