Dumitrina Mitrea – întrebare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Clarificări asupra proiectului de lege privind noul sistem de taxare – TollRo pentru autoturisme și camioane

Adresată:  Domnului Ministru al Transporturilor și Infrastructurii,

                 Sorin-Mihai GRINDEANU

De către:  Doamna Mitrea DUMITRINA,

                Deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Obiectul întrebării: Clarificări asupra proiectului de lege privind noul sistem de taxare – TollRo pentru autoturisme și camioane

                                          Stimate Domnule Ministru,

           Noua rovinietă, TollRO, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026 se conturează a fi o noua taxă de drum care, potrivit simulărilor prezentate, încă din martie,  prevede o creștere de peste 500% a taxei pentru camioane, de la 1.210 euro în prezent la 7.050 euro din 2026 la un parcurs de 100.000 km/an pe autostradă. Pentru autoturisme și autovehicule de până la 3,5 tone taxa de drum se va numi tot rovinietă și se va achita, de asemenea, în funcție de perioadă (durata de parcurs), de staționare și norma de poluare, pe principiul „poluatorul plătește”, conform PNRR. Pentru autoturisme, rovinieta se va plăti tot în funcție de perioadă, dar se introduce și norma de poluare. La autoturisme, creșterea este de aproape 40% de la 28 euro la 38 euro.

          Practic, TollRO se va achita în funcție de distanța parcursă și norma de poluare, în prezent fiind calculată în funcție de perioadă. Noul sistem de taxare pentru autoturisme și camioane este jalon în PNRR conform principiului „poluatorul plătește”, iar finanțarea europeană pentru construirea autostrăzilor (A1, A3, A7 și A8) este condiționată de respectarea jalonului.

           Ministerul pe care îl gestionați a emis proiectul de Lege pentru noul sistem de taxare, act normativ pe care Guvernul îl va transmite Parlamentului pentru aprobare, termenul din PNRR pentru modificarea legislației fiind luna iunie 2023. În acest context, reprezentanții transportatorilor rutieri au cerut Ministerului Transporturilor să renunțe la tarifele propuse, iar sistemul de taxare să se aplice exclusiv pentru autostrăzi, nu și pentru drumuri naționale.

           Ținând cont de aspectele mai sus menționate, vă solicit să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. Se vor vedea efectiv în construcția de drumuri (autostrăzi, drumuri express) sumele încasate din actualele taxe, cât și din această nouă formula de taxare?

2. Există angajament din partea Guvernului României legat de crearea unei infrastructuri rutiere optime si complete atât timp cât se dorește implementarea acestui nou sistem de taxare, practic a acestor noi taxe?  

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]