Dumitrina Mitrea – întrebare către Guvernul României/ Ministerul Sănătății – Clarificări asupra fenomenului concediilor medicale în România

Adresată: Domnului Prim-ministru al Guvernului României

               Ion-Marcel CIOLACU

Domnului  Ministru al Sănătății

               Alexandru RAFILA

De către:  Dumitrina MITREA

                Deputat AUR, circumscripția nr. 29 Neamț

Obiectul întrebării : Clarificări asupra fenomenului concediilor medicale în România

Stimate Domnule Prim-ministru,

Stimate Domnule Ministru,

            Demersul meu parlamentar vine în urma declarației pe care ați avut-o legată de faptul că, anul trecut, au fost 8,1 milioane de concedii medicale la o populație lucrativă de 6 milioane de români. Acestea sunt zile decontabile de CNAS. Trebuie avut în vedere că, potrivit legislației, primele 5 zile de concediu sunt suportate de angajator, iar următoarele de CNAS, iar determinarea numărului persoanelor beneficiare ale concediilor medicale nu poate fi efectuată de CNAS, având în vedere, pe de-o parte, că doar concediile medicale mai lungi de cinci zile intră în procedura decontării cu casele de asigurări de sănătate, iar pe de altă parte că o persoană poate beneficia de mai multe concedii medicale într-un trimestru.

          În acest context, s-a descoperit brusc fenomenul concediilor medicale în România. Din păcate, acest fenomen nu este de azi sau de ieri.

             Doresc să vă reamintesc că, anul trecut, a izbucnit un întreg scandal din cauza concediilor medicale neplătite. Firmele spuneau, la acea vreme, că statul le datorează 3 miliarde de lei, iar CNAS susținea că n-are bani, iar acest lucru după primele 4 luni ale anului.  Acum aflăm că în 2022 a fost decontată suma de 5,9 miliarde de lei pentru peste 8,3 milioane de certificate medicale.

            Fenomenul despre care ne vorbiți nu este unul nou. Ar fi trebuit să sesizeze aceste anomalii cei care au condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate în ultimii ani, dar și Ministerul Sănătății.  

            Așadar, sunt foarte surprinsă că președintele CNAS, doamna Adela Cojan, cea care a fost numită de fostul premier Ludovic Orban, menținută de fostul și actualul ministru al Sănătății – Alexandru Rafila la conducerea CNAS, mai este, încă, în funcție, căci după enunțarea unor asemenea cifre ar fi trebuit să fie demisă din funcția deținută.

            Ținând cont de aspectele menționate, vă solicit să îmi transmiteți defalcat, pe ani, situațiile privind decontările de concedii medicale începând din 2018 până în prezent, evaluarea anuală a doamnei Adela Cojan începând cu anul 2020 și să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. S-a sesizat cineva în urma declarațiilor din 2022 privind decontările cu concediile medicale?

2. S-a încercat la nivelul Ministerului Sănătății o rezolvare a acestui fenomen, ulterior evenimentelor din 2022 care au scos la lumină problemele sistemice privind decontările concediilor medicale?

3. De ce mai este încă în funcție conducerea CNAS?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
           Cotidianul Haaretz a publicat în ediția de marți, 19 septembrie, un articol în care se afirmă că ministrul român de externe a refuzat să se întâlnească cu Eli Cohen, ministrul de externe al Israelului, după ce acesta ar fi legitimat și încurajat contactul ambasadorului statului […]
Adresată: Domnului Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul interpelării: gradul de absorbție al României din Fondul de Coeziune (UE) […]
Adresată: Doamnei Adriana Constantina COSTESCU, Director general al Regiei Autonome ”Monitorul Oficial” De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Revenire la […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul Afacerilor Externe De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Persoanele aparținând minorității române din Ucraina căzute […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul interpelării: Poliția din Cluj intervine într-un caz de furt de lemn ilegal: confiscare de 189 metri cubi […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul întrebării: Situație problematică privind defrișarea unei păduri pentru finalizarea autostrăzii Vestului Stimate domnule Ministru, O problemă birocratică […]